Australian Open 2019. Totul despre primul turneu de Grand Slam al anului

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 14 ianuarie 2019, 12:13
Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open a debutat, duminică noapte, cu șapte români pe tabloul principal.

Anul 2019 vine cu premii record la nivelul turneului de la Melbourne. Cele două luni de pauză din ATP și WTA ridică nivelul de interes, pe teren așteptându-se revenirea marilor favoriți.

La masculin, ultimele 13 ediții au fost câștigate de Roger Federer și Novak Djokovici, cu două excepții – prima în 2009 când a câștigat Rafael Nadal și și 2014 când trofeul a fost obținut de Stan Wawrinka.

Pe de altă parte, la fete au existat șapte campioane: Serena Williams, care a triumfat de cinci ori, Amelie, Mauresmo, Maria Șarapova, Viktoria Azarenka, Kim Clijters, Li Na, Angelique Kerber și Caroline Wozniaki.

Anul trecut, Simona Halep a fost aproape de câștigarea marelui trofeu. Ea a pierdut în fața danezei Caroline Wozniaki.

Șapte români pe tabloul principal

Australian Open 2019 a început cu șapte români pe tabloul principal: Simona Halep, Mihaela Burzănescu, Ana Bogdan, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea, Irina Camelia Begu și Marius Copil.

Două românce, eliminate în primul tur

Monica Niculescu și Sorana Cârstea au fost deja eliminate din turneul de la Melbourne, chiar din primul tur.

Sorana Cîrstea, locul 84 WTA, a fost prima jucătoare română care a intrat pe teren la Australian Open, ediţia 2019. Ea a fost învinsă, luni, cu 6-4, 6-1, de suedeza Rebecca Peterson, locul 64 WTA, în manşa I a competiţiei, după 61 de minute de joc.

De asemenea, Monica Niculescu, locul 99 WTA, a fost învinsă, luni, cu scorul de 7-6 (3), 6-4, de americanca de 17 ani Amanda Anisimova, locul 87 WTA, în turul I al Australian Open.

Pe de altă parte, Irina Begu, locul 70 WTA a reușit să se califice în turul al doilea al competiției, după ce jucătoarea germană Andrea Petkovic, locul 63 WTA, a abandonat.

Begu va evolua în faza următoare cu Petra Kvitova din Cehia, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 8, sau cu Magdalena Rybarikova, locul 51 WTA.

Celelate trei românce, prezente pe tabloul de simplu, Simona Halep, locul I WTA, Mihaela Buzărnescu, locul 26 WTA, şi Ana Bogdan, locul 82 WTA, precum şi Marius Copil, locul 61 ATP, vor evolua marţi, în primul tur al Australian Open.

Programul jucătorilor români

Luni noaptea  Simona Halep (1 WTA) – Kaia Kanepi (Estonia 70 WTA) Palmares direct: 1-1

Mihaela Buzărnescu (25 WTA) – Venus Williams (SUA, 37 WTA) Palmares direct: 0-0

Ana Bogdan (81 WTA) – jucătoare venită din calificări

Marius Copil (61 ATP) – Marcel Granollers (110 ATP).

Ce șanse are Simona Halep la trofeul Australian Open 2019

Zece tenismene au șanse s-o detroneze pe Simona Halep de pe prima poziție a clasamentului WTA, în urma Australian Open 2019.

Angelique Kerber, Caroline Wozniacki, Sloane Stephens, Elina Svitolina, Naomi Osaka, Petra Kvitova, Karolina Pliskova, Kiki Bertens, Daria Kasatkina și Aryna Sabalenka sunt tenismenele cu șanse teoretice la prima poziție a clasamentului WTA.

Halep este principala favorită a turneului de Grand Slam de la Melbourne, însă se află departe de cea mai bună formă, abia revenind după o accidentare.

Pentru a se menține pe prima poziție a clasamentului, Simona trebuie să ajungă cel puțin în finală și Kerber nu trebuie să câștige trofeul.

Maciuri mai scurte la Australian Open 2019

Începând cu acest an, organizatorii Australian Open au decis introducerea super tie-break-ului în setul decisiv, la scorul de 6-6, pentru a scurta meciurile. Câştigător ar urma să fie declarat primul jucător/jucătoare care ajunge la zece puncte în super-tie-break. Australienii speră astfel să evite partidele precum cea a Simonei Halep din 2018, când românca a jucat trei ore şi 45 de minute împotriva americancei Lauren Davis, setul decisiv terminându-se cu 15-13.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter