Vasile Muraru și-a cucerit soția cu o minciună… ca să pară serios

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Luni, 14 ianuarie 2019, 16:15
Vasile Muraru a povestit cum și-a cunoscut soția. Îndrăgitul actor de comedie a vrut să pară serios, și la propriu și la figurat, și atunci a recurs la o... minciună.

Vasile Muraru, în vârstă de 62 de ani, este căsătorit de aproape 40 de ani cu Marinela, medic de profesie, împreună cu care are doi copii, o fată, Maria Sânziana, și un băiat, Costin. Actorul a povestit cum a ajuns să o cunoască pe cea care i-a devenit soție și, totodată, a dezvăluit și câteva informații despre cei doi copii ai săi: „Am ajutat o prietenă de la Piatra Neamț să se mute, iar ea era colegă cu soția mea la Medicină. Atunci am văzut-o pe soția mea. I-am zis prietenei să-i spună că sunt student la Construcții, nu la Teatru ca să par serios. Și ușor, ușor s-au aprins lucrurile și în anul 3 ne-am căsătorit. (…) Fata e medic, iar băiatul este în Diplomație – Științe. Băiatul era foarte talentat, dar el și-a ales meseria, eu nu am insistat”. – a povestit Vasile Muraru în cadrul unui interviu acordat pentru life.ro

Vasile Muraru a fost întrebat care este rolul de suflet din afara scenei: „Cel de familist. Mi-am iubit enorm de mult familia și era plăcerea mea să ajung acasă. Înainte se făcea cazare și la Ploiești. Și într-o zi am plecat de la Focșani: „Eu mă duc până acasă”. „Păi cum, mâine avem la Galați”. Și am zis: „Da, știu, ne vedem la Galați”. Atunci s-au gândit impresarii ăștia că ar fi mai bine să nu ne mai cazăm atunci când aveam spectacol în provincie și din cauza mea unii actori merg acum și câte o noapte întreagă pe drum după spectacol”. 

Vasile Muraru a povestit, de asemenea, un episod mai puțin cunoscut din viața sa. Actorul de comedie, ca o ironie a sorții, s-a născut mort: „S-a chinuit maică-mea, a început travaliul la comună și a ajuns la oraș. Părinții mei erau foarte tineri, aveau 19 ani amândoi. Au decis să o opereze pe maică-mea, să-i facă cezariană și după operație, de oboseală, eu nu mai mișcam, m-au aruncat pe o tablă acolo și au zis că sunt mort. A venit o doamnă doctor care nu știu cu ce m-o fi dat, ce mi-a făcut, că am început să orăcăi.” – a dezvăluit Vasile Muraru pentru sursa citată.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter