Simona Halep s-a calificat în semifinalele Wimbledon 2022! Performanță uriașă!

Ultimul update Miercuri, 06 iulie 2022, 17:47

Simona Halep (30 de ani, locul 18 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului de Grand Slam Wimbledon 2022, după ce a învins-o în sferturi pe americanca Amanda Anisimova (20 de ani, 25 WTA), scor 6-2, 6-4, după o oră și 3 de minute de joc.

În semifinale, Simona Halep o va înfrunta pe kazaha Elena Rybakina (23 de ani, 23 WTA), într-o partidă care se va desfășura vineri, ora de start urmând să fie anunțată mâine de organizatori.

Pentru calificarea în semifinale, Halep și-a asigurat un câștig de 535.000 de lire sterline.

După un prim set fără istoric, câștigat și dominat clar de Simona cu 6-2, a urmat un nou start în forță al jucătoarei noastre și în actul secund. De la 6-2, 5-1, au urmat însă trei game-uri consecutive câștigate de Anisimova. La 5-4, pentru ca emoțiile să fie și mai mari, Anisimova a avut 40-0 pe serviciul lui Halep și lucrurile păreau să se complice foarte tare pentru Simona. Din fericire, nici una dintre cele trei șanse de break nu au fost fructificate și Simona a întors game-ului și a câștigat setul și meciul care o duce în semifinalele unui turneu de Grand Slam, din nou.

Simona Halep a câștigat în carieră două turnee de Grand Slam: Roland Garros, în 2018, și Wimbledon, în 2019.

Prima reacție a Simonei Halep, după victoria cu Anisimova

Simona Halep a spus la interviul dat pe teren, imediat după victoria cu Amanda Anisimova, 6-2, 6-4, în urma căreia s-a calificat în semifinalele wimbledon 2022, că joacă cel mai bun tenis al său în aceste zile și că își ia foarte multă energie din susținerea publicului din tribunele londoneze.

„Sunt extrem de emoționată, mă bucur că sunt iarăși în semifinale aici. A fost un meci greu, dar am avut încredere în mine, mi-am spus că trebuie să fiu tare pe picioare. Totul este bine când se termină cu bine. Categoric, joc cel mai bun tenis al meu acum și îmi recâștig încrederea, chiar dacă am avut probleme. Publicul îmi oferă multă energie, vă mulțumesc mult tuturor!”, au fost cuvintele Simonei Halep, la interviul luat chiar pe teren, imediat după victorie.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter