Cine este noua iubită a lui Tom Cruise?

De Geo Berciu, pe

După divorţul de Katie Holmes, viaţa amoroasă a lui Tom Cruise a fost înfăşurată într-un mare mister. Până în urmă cu câteva zile, când celebrul actor a început din nous ă ţină prima pagină cu cuceririle sale.
La începutul săptămânii trecute, presa de peste Ocean specula faptul că Tom Cruise s-ar iubi cu Lindsay Lohan. Potrivit Ok! Magazine, Cruise si controversata Lindsay Lohan, între care există o diferenţă de 24 de ani, s-au întâlnit de mai multe ori în secret. „Lindsay a fost dintotdeauna îndrăgostită de Tom si abia şstepta să aiăa ocazia de a se întâlni cu el. Imediat cum s-a ivit ocazia, evident că ea a profitat şi a trecut la atac”, a dezvăluit o sursă. Reprezentanţii celor două vedete au  negat însă această informaţie.
Cine este noua iubită a lui Tom Cruise?
Dar, nici nu s-au stins însă ecourile acestor zvonuri, când o altă ştire senzaţională a apărut. Dacă aceasta este adevărată atunci Tom Cruise şi Miranda Kerr formează cel mai nou cuplu din lumea celebrităţilor.
Cine este noua iubită a lui Tom Cruise?
Despre Miranda se ştia că s-a implicat, după divorţul de anul trecut de Orlando Bloom, într-o relaţie cu mogulul australian James Packer, care de altfel este şi unul dintre prietenii buni ai lui Tom Cruise. Povestea dintre aceştia s-ar fi încheiat în momentul în care supermanechinul l-ar fi cunoscut pe Tom, pentru că, susţin sursele, ar fi fost vorba despre dragoste la prima vedere.
(Sursa foto: Hepta)
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter