The New York Times: Denzel Washington, cel mai bun actor al secolului XXI

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 16 septembrie 2021, 16:28
Denzel Washington a fost numit de The New York Times cel mai bun actor al secolului XXI. Între primele 25 de staruri din clasamentul cotidianului american se numără și Isabelle Huppert, Nicole Kidman, Melissa McCarthy, Michael B. Jordan, Catherine Deneuve. 

The New York Times a publicat clasamentul celor 25 cei mai buni actori şi actriţe ai secolului XXI, în care apar staruri de pe toate continentele. Pe primul loc în topul cotidianului american s-a aflat actorul afro-american Denzel Washington.

Citește și: Twisted Stories. Top 3 cele mai complicate seriale pe care ai să le iubești!

„Este un gigant şi un artizan subtil şi sensibil, cu o formaţie teatrală şi cu o prezenţă strălucitoare. Ca toate starurile, jocul lui Washington pare indisolubil de carisma sa”, a declarat criticul de film Manohla Dargis, unul dintre realizatorii clasamentului.

Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat Denzel Washington se numără „American Gangster”, „Training Day”, „The Equalizer”, „The Hurricane”, „Flight”.

În 1989, Washington a câștigat un premiu Oscar pentru „Cel mai bun actor în rol secundar” pentru rolul unui fost sclav obraznic în filmul „Glory”. De asemenea, deține recordul pentru cele mai multe nominalizări la Oscar ale unui actor afroamerican: cinci.

Top 25 cei mai buni actori şi actriţe ai secolului XXI

Poziția a doua în clasament este ocupată de Isabelle Huppert, actrița franceză care a cucerit publicul cu rolurile sale, cum ar fi cele din „The piano teacher”, „Huit femmes”, „Elle”. Huppert este cea mai nominalizată actriță a premiului César Award, cu 16 nominalizări, câștigând de două ori César pentru cea mai bună actriță pentru rolurile sale din filmele „La Cérémonie” (1995) și pentru „Elle” (2016).

Citește și: 10 filme greu de realizat

Este urmată de Daniel Day-Lewis („There Will Be Blood”, „Gangs of New York”, „Phantom Thread”), Keanu Reeves („The Bad Batch”, „John Wick”, „Destination Wedding”), Nicole Kidman („Moulin Rouge”, „The Hours”, „Destroyer”). În top zece au fost incluși și Song Kang-ho, Toni Servillo, Zhao Tao, Viola Davis și Saoirse Ronan.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter