Salma Hayek a împlinit 55 de ani! Cum se menține actrița în formă

De Adelina Duinea, pe Ultimul update Luni, 11 aprilie 2022, 17:53

Salma Hayek a împlinit 55 de ani pe 2 septembrie 2021. În ciuda celor 5 decenii și jumătate de viață, actrița are în continuarea o siluetă de invidiat, în parte rezultatul genelor latine, dar mai ales datorită stilului ei de viață.

De-a lungul timpului, Salma a vorbit despre alimentația ei, dar și despre antrenamentele fizice care au dat roade în ceea ce o privește.

Salma Hayek a împlinit 55 de ani! Cum se menține actrița în formă

Deși acordă o mare importanță sănătății și aspectului fizic, actrița admite că are momente în care, din cauza stresului, mănâncă mai mult decât ar trebui.

„Când sunt stresată, îmi regăsesc confortul în mâncare. În schimb, după o dietă doar cu sucuri (n.r. – din legume și fructe), sunt mai motivată să mănânc sănătos, nu emoțional”, a povestit.

„Curățarea aceasta este ca o meditație pentru mine. Mă face să mă opresc, să mă concentrez și să mă gândesc la ceea ce pun în corpul meu. Îmi asum un angajament față de sănătatea mea și apăs un buton de restart”, a încheiat.

În afara acestui regim temporar, Salma nu ține alte diete. „Nu-mi place să țin diete și nici nu mă pricep la a le ține”, mai spunea în trecut.

Din cauza programului haotic de pe platourile de filmare, Salma are rareori timp să meargă regulat la sală. „Unii oameni au disciplina antrenamentului de dimineață, eu nu am reușit asta”, a admis.

„Lucrez, în schimb, cu o femeie din Londra care m-a învățat cum să-mi țin corpul într-o poziție în care mușchii mei să fie activați întreaga zi. Deci și când te speli pe dinți îți poți lucra mușchii”, a mai povestit.

Citește și:

Așchia nu sare departe de trunchi! Ce frumoasă este fiica supermodelului Heidi Klum

Solista Leigh-Anne Pinnock din trupa Little Mix a născut gemeni. „Am cerut un miracol și am primit două”

Channing Tatum și Zoë Kravitz, cel mai nou cuplu de la Hollywood

„Este yoga de restaurare. M-a învățat cum să mă tonifiez fără să mă încordez. Relaxezi mușchii, te focusezi pe părțile pe care le lucrezi, dar niciodată cu tensiune. Ai fi surprins de efectele pe care o relație conștientă cu corpul le are”, a mai spus.

Cât despre antrenamentele propriu zise, Salma este o fană a plimbărilor. Nu se plimbă singură, ci alături de câinii ei. „Asta este versiunea mea de antrenament și aceștia sunt câinii mei antrenori!”, scria actrița în trecut pe Instagram.

Totodată, Salma nu este adepta antrenamentelor de 2h la sală. „Nu vei obține rezultate dacă faci sport de două ori pe săptămână. Ar trebuie să faci câte ceva în fiecare zi. Antrenamente scurte, dar intense”, a spus Sara Shears, o fostă antrenoare de-a actriței.

Ultimul, dar nu cel din urmă „aliat” al Salmei este masajul. „Masajul oxigenează, activează circulația și menține mușchii sănătoși și fermi. Nici nu pot să vă spun, doar la nivelul sistemului limfatic, ce poate face masajul facial”, mai declara Salma în trecut, potrivit Inquisitr.

În anul 2009, Salma s-a căsătorit cu François-Henri Pinault (59 de ani), CEO-ul grupului Kering. Compania deține casele de modă: Gucci, Saint Laurent, Bottega Veneta, Balenciaga, Alexander McQueen, Brioni, Boucheron, Pomellato, DoDo, Qeelin, Ulysse Nardin și Girard-Perregaux. Salma și François au împreună o fiică, Valentina Paloma, acum în vârstă de 13 ani.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter