Sorin Bontea, juratul de la „Chefi la Cuțite”, imagine rară cu soția lui. Cum au fost surprinși cei doi

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 07 noiembrie 2022, 13:09

Sorin Bontea și-a surprins fanii de pe rețelele de socializare cu o fotografie în care apare alături de soția lui. Cei doi sunt căsătoriți de mai bine de 25 de ani și au împreună doi copii.

Chef Sorin Bontea este unul dintre cei mai apreciați bucătari din România. A devenit cunoscut în 2012, când participat în calitate de jurat la emisiunea „MasterChef”. Câțiva ani mai târziu a acceptat să facă parte din juriul show-ului culinar „Chefi la Cuțite”, alături de Chef Cătălin Scărlătescu și Chef Florin Dumitrescu.

Sorin Bontea și soția sa, surprinși într-un moment tandru

Deși a căpătat notorietate și a cucerit publicul cu pasiunea lui pentru gătit, Sorin Bontea a fost extrem de discret cu viața lui personală. Chiar dacă a vorbit uneori despre familia lui, soția acestuia nu a apărut niciodată în lumina reflectoarelor.

Recent însă, în mediul online, juratul de la „Chefi la Cuțite” a publicat prima imagine cu partenera lui de viață. Cei doi au fost surprinși în timp ce dansau tandru, în cadrul unui eveniment privat.

Cine este și cum arată soția lui Sorin Bontea

Doamna Bontea, a scris acesta în dreptul fotografiei.

Fotografia a primit într-un timp foarte scurt numeroase aprecieri și comentarii.

„Superbi! Multă fericire, sănătate și succes în tot ce faceți. Lângă un bărbat puternic există mereu o femeie înțeleaptă, răbdătoare și minunată”, „Adorabil! Vă stă foarte bine împreună!”, „Ce aș fi vrut să vă văd de mai aproape”, „Wow, ce frumos. Eleganți”, sunt câteva dintre mesajele transmise de fani.

Povestea de dragoste dintre Sorin Bontea și soția lui

Sorin Bontea a mărturisit în urmă cu mai mult timp că și-a cunoscut soția în 1989, la o petrecere, iar el a fost cel care a făcut primul pas. La prima întâlnire a așteptat-o cu trandafiri roșii, iar de atunci i-a oferit aceste flori cu fiecare ocazie.

Vă dați seama că i-am și gătit, era felul prin care simțeam că pot să o impresionez. I-am făcut friptură, papanași, sufleu de mere… Știu că acum nu sună deloc interesant, dar atunci nici nu încăpea vorbă de fructe de mare, foie gras… Nici nu știam ce sunt astea, a dezvăluit celebrul chef pentru revista Viva!

Sorin Bontea sunt împreună de mai bine de 30 de ani. Într-un interviu pe care l-a acordat în exclusivitate revistei Unica, aceasta a mărturisit că în bucătăria de acasă chef este soția lui.

De cele mai multe ori gătește soția, și o face extrem de bine, preparatele ei sunt de nota 10. Am și eu un chef în bucătărie! Gătesc și eu, când cei dragi vor să mănânce vreo rețetă de-a mea sau ceva mai special. În familie, facem echipă în bucătărie, mai ales la mesele de sărbători, când pregătim împreună meniul. Miruna, fiica mea, ne ajută cu deserturile, specialitatea sa, a dezvăluit acesta.

Citește și: Horoscop chinezesc pentru lunile noiembrie, decembrie și ianuarie. Zodiile care încep anul 2023 cu dreptul

Cătălin Botezatu, mărturisiri în lacrimi despre experiența închisorii: „Am stat într-o cameră cu apă pe jos, aproape dezbrăcat, în lanțuri!”

Horoscop săptămânal 7 – 13 noiembrie 2022. Zodiile Berbec și Pești pot avea probleme financiare

Bubu Cernea, dezvăluiri emoționante despre relația cu soția lui, Elena: „Nu mă văd făcând nimic fără să o am pe ea alături”

Cine sunt și cum arată copiii lui Sorin Bontea

Sorin Bontea și soția lui au împreună doi copii: Miruna și Iulian. Spre deosebire de mama lor, care nu și-a dorit să apară în public, cei doi tineri nu sunt străini de lumina reflectoarelor.

Miruna a apărut prima oară în emisiunea „Chefi la cuțite” pe vremea când avea 16 ani. Aceasta a pregătit o rețetă de lava cake, cu care i-a cucerit pe jurați. Tânăra are acum 20 de ani și studiază la Istituto Europeo di Design (IED) din Barcelona, potrivit Libertatea. Aceasta vrea să se specializeze în design.

Sorin Bontea mai are și un băiat, pe Iulian, în vârstă de 25 de ani. Tânărul e pasionat de motorsport și de box. În anul 2021, acesta a devenit campion pe țară la Campionatul Național de Anduranță, clasa Logan.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter