Schimbări majore în emisiunea „Chefi la Cuțite”. Noi reguli în sezonul 11: „Va fi dezastru la amuletă”

De Oana Savin, pe

Cei trei jurați ai emisiunii „Chefi la Cuțite” sunt pregătiți pentru noi bătălii culinare, dar și pentru a desemna cel mai bun bucătar al sezonului. Doar că, sezonul acesta se anunță schimbări majore în bucătăria chefilor.

Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu vor lupta pentru a obține cât mai multe amulete care să le ajute echipa să ajungă cât mai departe în competiție. Însă, sezonul 11 al îndrăgitului show culinar vine cu câteva schimbări la jocul de amuletă.

Invitați surpriză, la lupta pentru amuletă la Chefi la cuțite

În fiecare ediție, un invitat surpriză va lupta cot la cot cu cei trei jurați pentru amuleta pusă în joc. Astfel, competiția dintre bucătari devine una mai acerbă, fiecare fiind dispus să facă cel mai bun preparat pentru a obține amuleta mult dorită.

Sezonul 11 al celui mai urmărit show culinar din România, Chefi la cuțite, va avea premiera maraton luni, marți, miercuri, 27, 28 și 29 martie, de la 20:30, la Antena 1. Mult așteptatele competiții între jurați pentru amuletele cu avantaje extrem de râvnite vin de data aceasta într-o formula nouă, care condimentează emisiunea.

Citește și: Ce salariu avea Gina Pistol la Antena 1. Prezentatoarea câștiga mii de euro pentru emisiunea Chefi la Cuțite

Astfel, cei 3 Chefi, Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu, vor avea la fiecare joc de amuletă un adversar care va munci din greu la cel de-al patrulea banc de lucru pentru a le încurca planurile.

Așadar, în noul sezon Chefi la cuțite, luptele pentru amuletă se vor da în 4. La fiecare confruntare, Chefii vor avea câte un nou oponent. Degustarea o va face un invitat celebru, care va decide câștigătorul fără să știe cui aparține farfuria aleasă.

Citește și: Paste cu ciuperci, slănină și brânză. Rețeta lui chef Sorin Bontea de la Chefi la Cuțite face furori pe internet

Toate amuletele care vor fi câștigate, de-a lungul audițiilor, de către ceilalți competitori, vor fi depozitate într-un seif, acestea reprezentând premiul care va putea reveni unuia dintre cei trei Chefi în urma bătăliei finale.

Chef Ștefan Popescu, primul oponent al celor trei jurați

Cel care îi va provoca pe jurați la întrecerea culinară din prima ediție a show-ului este Chef Ștefan Popescu.

„Va fi dezastru la amuletă!”, a anunțat acesta, înainte de confruntarea cu jurații într-o luptă extrem de dificilă.

Citește și: „Chefi la Cuțite” revine la Antena 1, cu cel de-al 11-lea sezon. Confruntările dintre cei trei jurați ating un nou nivel

Dacă până acum, Chef Ștefan Popescu s-a aflat în platoul show-ului în rol de jurat chiar la jocurile de amuletă, de data aceasta el va intra în arena culinară alături de Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu, fiind hotărât să pună prima amuletă în seif.

De partea cealaltă, cei trei Chefi se vor avânta în ringul gastronomic mai dornici de victorie ca niciodată.

„Ștefan Popescu nu știe ce-l așteaptă!”, a dat replica Florin Dumitrescu.

Citește și: Cu ce se confruntă Gina Pistol, după filmările „Chefi la cuțite”: „Fiica mea a fost foarte supărată pe mine”/ Video

„Vedem cum vom face, dar ușor nu-i va fi după ce ne-a nenorocit cu jurizarea în nu știu câte sezoane”, a comentat Cătălin Scărlătescu. 

Cine va câștiga prima amuletă a noului sezon, dar și ce preparate și povești savuroase aduc în platou noii concurenți în etapa audițiilor pe nevăzute, telespectatorii vor descoperi în prima ediție Chefi la cuțite, difuzată de Antena 1 luni, 27 martie, de la ora 20:30.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus imagini cu jurații emisiunii Chefi la Cuțite

Sursă foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter