Simona Hapciuc, eliminată de la Survivor România 2021: „Astea au fost jocurile colegilor”

De Unica.ro, pe

Survivor România 2021 continuă cu un alt concurent eliminat. În cea mai recentă ediție, din echipa Faimoșilor, Simona Hapciuc a fost eliminată. Inițial, competiția Survivor România 2021 a început cu 24 de concurenți împărțiți în două echipe, 12 Faimoși și 12 Războinici.

Simona Hapciuc, eliminată de la Survivor România 2021: „Astea au fost jocurile colegilor”

„Sunt foarte fericită deoarece părăsesc competiția cu capul sus. Ultimul traseu pe care l-am avut l-am câștigat de două ori. Din ultimul meci pe care copilul meu îl va vedea la televizor, va ști că mama lui este o câștigătoare. Plec acasă mândră de ce a am făcut în această competiție. Consider că am dat totul.

Din punct de vedere sportiv, nu ar trebui să plec, dar astea au fost jocurile colegilor. Sunt fericită că plec la puiul meu și sunt convinsă că Dumnezeu are planuri mult mai mărețe pentru mine”, a declarat Simona, potrivit Click!.

La plecare, Simona a evitat să își ia rămas bun de la mai mulți colegi, printre care s-au numărat Sebastian Chitoșcă, Culiță Sterp, Zanni, Jador și Cosmin Stanciu.

Simona Hapciuc, mamă singură

Timp de 12 ani, Simona Hapciuc a practicat kickboxingul și activează în prezent ca antrenoare de fitness. Este mama unui fiu, Dimitrie, pe care îl crește singură. „Am rămas însărcinată, dar tatăl lui Dimitrie a decis să dispară când a auzit.

Mi-a dat de ales, fie avortez, fie pleacă. Între noi fusese dragoste la prima vedere, vorbeam despre copii și căsătorie. Firul s-a rupt din cauza mamei lui. A fost părăsit de tatăl lui, părinții divorțând, și a fost crescut de mamă.

El și-a dorit copilul, dar mama lui nu. Nu a acceptat să îi dea drumul din cuib să își întemeieze o familie. Mama lui nu a acceptat să fie pe planul doi”, declara Simona în trecut pentru Click!.

„Sunt actriță de meserie, am jucat într-un serial, în foarte multe piese de teatru și voi apărea într-un film. Pasiunea mea pentru sport este de la tatăl meu. Eu de la 16 ani mi-am dorit să fac o carieră în acest domeniu, dar din cauza accidentărilor nu am reușit.

Este greu, dar frumos. Copilul meu a făcut primii pași în sală, eu întorcându-mă la antrenamente când el avea doar zece săptămâni”, mai spunea Simona în trecut, potrivit VIVA!.

Foto: Instagram

Citește și:

Cum s-a simțit actrița Vichi Raileanu în timp ce filma scene intime alături de actorul George Piștereanu

Cine sărută mai bine – Adrian Nartea sau George Piștereanu? Victoria Răileanu a răspuns

Elsa Hosk a comparat experiența ei cu nașterea naturală cu „întunericul unui film horror”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter