Simona Halep, alături de Novak Djokovic la Balul Campionilor

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 15 iulie 2019, 12:49
Simona Halep, în vârstă de 27 de ani, a participat la Balul Campionilor, alături de Novac Djokovic, după ce au reușit să câștige turneul de la Wimbledon.

La Dineul Campionilor, Simona a făcut mai multe fotografii alături de Djokovic, iar cei doi au avut ocazia să țină în brațe trofeele pentru care au muncit atât de mult.

Românca a fost foarte elegantă, purtând pentur această ocazie o rochie neagră cu spatele gol și un decolteu adânc, în timp ce și-a lăsat părul liber, pe spate.

Declarațiile campionilor

La un moment dat, în timpul dineului, cei doi campioni au fost invitați pe scenă, unde au avut ocazia să spună câteva cuvinte.

Simona Halep a explicat cât de mult și-a dorit să cucerească acest trofeu. De asemenea, ea a afirmat că a contat foarte mult faptul că anul acesta a ajuns mai devreme la Londra, unde a putut să se antreneze mai mult pe iarbă.

De asemenea, Novac Djokovic a vorbit despre experiența sa din acest an de la Wimbledon.

Este extraordinar să știu că țări atât de mici precum România și Serbia se descurcă atât de bine pe cea mai mare scenă a lumii”, a subliniat sârbul.

La final, cei doi s-au felicitat și și-au urat mult succes în continuare.

Nu a existat un dans al campionilor, așa cum s-a întâmplat anii trecuți.

Simona Halep, al doilea trofeu de Grand Slam

Simona a reușit să câștige cel de al doilea trofeu al său de Grand Slam la Wimbledon, după ce s-a impus în fața Serenei Williams, cu scorul de 6-2, 6-2, în doar 55 de minute de meci.

La finala Wimbledon s-au aflat în lojă ducesele de Cambrigde și de Sussex, iar Halep s-a declarat foarte onorată că acestea au văzut-o jucând. Înainte de meciul împotriva lui Williams, românca a declarat că i-ar plăcea să se afle în loja regală Kate Middleton, care este patroană a Lawn Tennis Association.

Primul turneu de Grand Slam câștigat a fost cel de la Roland Garros, în anul 2018.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Simona Halep și Novak Djokovic la Balul Campionilor.

Sursă foto: Northfoto, Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter