Simona Gherghe, probleme de sănătate cu cei doi copii: „Am impresia că ne pasăm virusurile de la unul la altul”

De Simona Tudorache, pe Ultimul update Joi, 02 februarie 2023, 05:31

Simona Gherghe întâmpină probleme de sănătate și mărturisește că atât ea, cât și cei doi copii au sistemul imunitar extrem de slăbit. Prezentatoarea emisiunii Mireasa, de la Antena 1, crede că și perioada de izolare în care am stat doi ani de zile a contribuit la starea actuală.

Vedeta Antenei 1 spune că nu mai scapă de răgușeală, deși a încercat tot ce se putea pentru imunitate. Ba mai mult și cei mici au avut de suferit. Ana s-a confruntat cu o bronșită și a rămas cu tuse, dar nici Vlad nu e foarte bine, asta și pentru că merg în colectivitate.

„Nu am apucat să mai vorbim, dar suntem într-o perioadă horror, cu atâtea viroze și tuse. Am impresia că ne pasăm virusurile de la unul la altul și nu se mai termină. Aștept să treacă valul asta și să fie mai frig, să se mai ducă din bolile astea, ca să ne liniștim și noi, să putem să dormim, pentru că nu mă regăsesc deloc în perioada asta, inclusiv eu am o răgușeală de care nu mai scap”, spune Simona Gherghe pe o rețea de socializare.

Simona Gherghe nu mai scapă de răgușeală

Prezentatoarea își amintește de vacanța petrecută de curând în Italia. Atunci, cei mici au mers la cursuri de schi și au petrecut mult timp în aer liber, dar nu au avut nicio problemă medicală majoră.

 „Știți că v-am povestit că atâta vreme cât am fost cu copiii la schi în Italia și am stat foarte mult afară, nimeni nu a avut niciun fel de problemă, deși erau într-o colectivitate acolo, au făcut cursuri de schi împreună cu 16 copii italieni. Și i-am văzut, unii tușeau, alți aveau muci, dar nu au luat absolut nimic, totul a fost bine cât au stat afară, dar cum au intrat iarăși în încăperi, nu reușim să mai găsim echilibrul de care avem atâta nevoie.

Nu vreau să mă plâng foarte mult. Sper să îmi recapăt și eu vocea și să nu mai tușesc, am luat-o practic de la ei, de la Ana.  Și Ana a trecut de o bronșită și a rămas cu tuse”, mai spune Simona Gherghe.

Simona Gherghe crede că în nicio iarnă nu a fost atât de rău ca acum

Vedeta Antenei 1 așteaptă nerăbdătoare primăvara, când speră ca numărul virozelor să scadă.

„Ideea e că ai mei copii merg în colectivitate, Ana de 3 ani, Vlad de doi ani an, dar în niciun an nu a fost atât de rău ca în toamna și iarna asta, probabil și pentru că suntem noi ieșiți de sub clopotul ăsta unde am stat doi ani de zile, pe acasă, cu mască, în izolare.

Am încercat tot ce se putea pentru imunitate, știu că multe sunt praf în vânt, dar am vrut să mă asigur că am făcut tot ce a ținut de mine ca să fim bine. Hai cu primăvara!”, mai spune ea.

CONȚINUT VIDEO UNICA

Foto: Antena1, Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter