Simona Gherghe, accident pe pârtia de schi. Vedeta Antenei 1 a ajuns de urgență la spital

De Ovidiu Cojocaru, pe Ultimul update Joi, 05 ianuarie 2023, 12:32

Vacanța de început de an pe care Simona Gherghe o petrecea cu familia la munte, în Italia, s-a transformat într-un accident. Prezentatoarea de la Antena 1 a avut parte de un episod neplăcut, petrecut pe pârtia de schi.

Moderatoarea emisiunii „Mireasa” a postat pe Instagram un story de la munte, în timp ce se afla cu familia pe pârtia de schi din Italia. Simona Gherghe era fericită și nimic nu avea să prevestească ceea ce se va întâmpla.

Simona Gherghe, accident în vacanța petrecută la munte, în Italia

După câteva fotografii postate de vedetă, în care apare în timp ce schiază, ori în care își fotografiază copiii pe pârtie, Simona Gherghe a revenit cu un update mai puțin plăcut.

Prezentatoarea și-a anunțat fanii că se află la camera de gardă a unui spital, acolo unde a ajuns în urma unui accident care a avut loc pe pârtie. La descrierea fotografiei pe care a pus-o pe Instagram, Simona Gherghe a scris, după accident, „Se mai întâmplă și de-astea”.

Citește și: Simona Gherghe, prima reacție după ce a fost acuzată de body shaming în emisiunea „Mireasa” / Exclusiv

Cum se simte Simona Gherghe și ce i-au spus medicii

Imediat după ce medicii au consultat-o și i-au pus diagnosticul, prezentatoarea de la Antena 1 a revenit cu vești noi pentru cei care o urmăresc și o apreciază.

Simona Gherghe a postat un alt instastory, în care apare scrisoarea medicală. La rubrica diagnostic, cei care i-au oferit îngrijiri medicale Simonei Gherghe au scris „Fractură de coaste” și au menționat faptul că aceasta are interzis la schiat, cel puțin până la următoarea consultație.

Citește și: Simona Gherghe, prezentatoarea de la Antena 1, lămurește lucrurile după ce a scris că a fost dată afară: „E cea mai importantă lecție”

Prezentatoarea emisiunii Mireasa a debutat în presă încă din anul al doilea de facultate, după ce a fost cooptată în echipa Radio Nord-Est Iaşi, acolo unde a primit postul de editor-prezentator ştiri.

În 2001, s-a alăturat echipei Antenei 1, ca editor prezentator la staţia locală, denumită pe vremea aceea TV BIT Iaşi. După un an, a fost chemată la Bucureşti, pentru a lucra la staţia principală a postului.

A prezentat inițial Observatorul de la ora 13:00 şi apoi de la ora 16:00 timp de cinci ani, iar din 2009 a trecut și la pupitrul principalului jurnal de știri al zilei, Observator 19:00, în weekend.

Sursă fotografii: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter