Serena William, însărcinată pentru a doua oară: „M-am întrebat dacă ar trebui să aduc copii pe această lume”

De Oana Savin, pe

Serena Williams (41 ani) este însărcinată pentru a doua oară. Fosta jucătoare de tenis și soțul ei, Alexis Ohanian, cu care s-a căsătorit în anul 2017, mai au o fetiță, Olympia, care va împlini 6 ani în luna septembrie.

Familia Serenei Williams se mărește. Sportiva a dat marea veste pe contul personal de Instagram, unde a postat mai multe imagini în care apare împreună cu Ohanian. În uma din fotografii, fosta număr 1 WTA își ține o mână pe burtă, în timp ce în altă poză, cuplul își zâmbește.

Serena William, însărcinată pentru a doua oară

„Am fost atât de încântată când Anna Wintour ne-a invitat pe toți trei la Met Gala”, a scris Serena Williams la postare, oferind câteva detalii despre ținute, make-up și coafura pe care le-a avut la acest eveniment, la care și-a expus pentru prima dată burtica de gravidă.

Aceasta nu a dat detalii despre sarcină, limitându-se la a dezvălui, prin imagini, că urmează să devină din nou mamă.

Veștile privind sarcina Serenei vin după ce sportiva a scris un eseu pentru Vogue, anul trecut, în care a vorbit despre decizia ei de a începe o „evoluție” departe de tenis și despre speranța ei că va putea adăuga un nou membru familiei sale.

Williams a dezvăluit că „niciodată nu s-a gândit să aibă copii” la începutul carierei sale.

„Au existat momente când m-am întrebat dacă ar trebui să aduc copii pe această lume, cu toate problemele ei. Nu am fost niciodată atât de încrezătoare și nu m-am simțit confortabil în prajma bebelușilor sau copiilor și mi-am imaginat că dacă aș avea vreodată un copil, alte persoane s-ar ocupa de el 24/7”, a explicat Serena Williams în eseu.

Citește și: Sfatul pe care Serena Williams l-a primit de la fiica ei. „Îmi venea să plâng”

Deși spune că are parte de mult ajutor, este mamă cu normă întreagă pentru Olympia.

„În 5 ani, Olympia a petrecut doar 24 de ore departe de mine. În acest an, când m-am recuperat în umr aunei accidentări, am avut ocazia să o iau de la școală de patru sau cinci ori pe săptămână, și întotdeauna abia așteptat să îi văd fața luminându-se când ieșea din clădire și mă vedea”, a povestit fosta tenismenă.

„Adevărul este că nu există niciun sacrificiu atunci când vine vorba de Olympia”, a mai spus Serena Williams.

Citește și: Sorana Cîrstea, despre Serena Williams: „Mă intimida foarte rău”

A avut probleme la prima naștere

În momentul în care a născut-o pe Olympia, Serena Williams a suferit câteva complicații. Fosta campioană la tenis a fost dusă de urgență în sala de operații, unde i-a fost făcută cezariană, iar după naștere, din cauza unei crize de tuse rana i s-a redeschis. În acel moment, medicii au descoperit multiple cheaguri de sânge care îi puneau viața în pericol.

Citește și: Serena Williams, dezvăluiri despre fiica sa, Olympia: „Nu prea îi place tenisul”

Citește și: Ce mănâncă Serena Williams pentru a se menține în cea mai bună formă

După venirea pe lume a fiicei sale, Serena a declarat pentru People că se simte norocoasă că este în viață, deși a fost nevoită să stea șase săptămâni la pat pentru a se reface, timp în care a fost nevoită să se adapteze și noului rol, de mamă.

„Întreaga viață mi-am împins corpul către limite. Iar aceasta a fost prima dată când nu am putut controla nimic”, a explicat atunci sportiva.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Serena Williams însărcinată

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter