Prințul Charles a lansat primul său parfum, „Highgrove Bouquet”

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 26 august 2022, 13:39

Prințul Charles a lansat „Highgrove Bouquet”, primul său parfumul, realizat în colaborare cu brandul Penhaligon.

Prințul Charles, în vârstă de 73 de ani, a fost pasionat de grădinărit încă din copilărie, iar de-a lungul anilor a făcut din grădinile Highgrove, reședința sa privată din Gloucestershire, Anglia, un adevărat paradis al naturii.

Prințul Charles a lansat „Highgrove Bouquet”, cu esențe inspirate din grădina sa

Parfumul creat de fiul reginei Elisabeta a II-a este un omagiu adus verilor extraordinar de parfumate de la Highgrove Gardens. Apa de parfum, care costă 180 de dolari, are note de vârf de mușcată, lavandă si zambilă; note de mijloc de tei argintiu plângător, mimoză franceză și tuberoză; și note de bază de lemn de cedru, fuziune de iris și mosc, potrivit People.

Momentan, parfumul este disponibil doar în Marea Britanie. 10% din veniturile fiecărei vânzări sunt direcționate către The Prince’s Foundation, care sprijină programe de educație și formare în domenii precum horticultură, arte tradiționale și inginerie.

În prezentare este specificat faptul că parfumul conține ingrediente din surse sustenabile, iar ambalajul este realizat 100% din hârtie reciclată și reciclabilă și spumă ecologică din trestie de zahăr. Pentru imprimare a fost folosită cerneală organică, fără uleiuri minerale.

Citește și: Cum arată și cu ce se ocupă acum solista Cristiana Răduță

Maurice Munteanu, noi declarații despre conflictul dintre Mihaela Rădulescu și comunitatea gay

George Simion a anunțat programul complet al nunții sale, unde 10.000 de persoane sunt așteptate

Ce au făcut Simona Halep și Toni Iuruc după ce s-a zvonit că antrenorul sportivei, Patrick Mouratoglou, le-a interzis să se vadă la turnee

Prințul Charles, adeptul agriculturii ecologice

.Prințul Charles este binecunoscut pentru gestionarea grădinilor Highgrove și a moșiei în mod organic și durabil. Managementul etic și reciclarea deșeurilor asigură prosperitatea pământului în armonie cu natura.

Legume biologice, miere, sucuri de fructe, ceaiuri, dulciuri, precum și multe alte produse se găsesc în magazinul Highgrove pe care prinţul Charles l-a deschis în orașul Tetbury, din comitatul Gloucestershire. Toate veniturile din vânzarea produselor ecologice sunt folosite în scopuri caritabile.

Prințul Charles a lansat primul său parfum, „Highgrove Bouquet”

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter