Prima declarație a Andreei Mantea după ce s-a aflat că va prezenta emisiunea „Te vreau lângă mine”

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Marți, 11 iunie 2019, 13:43
Andreea Mantea va prezenta emisiunea "Te vreau lângă mine" de la Kanal D în locul controversatei Bianca Drăgușanu. Vestea a luat prin surprindere nu doar fanii emisiunii, ci și publicul larg care nu se aștepta ca diva blondă să fie înlocuită.

Andreea Mantea va putea fi văzută abia din toamnă la cârma emisiunii, atunci când un nou sezon va începe. Conform presei, schimbarea de planuri a fost decizia conducerii postului de televiziune Kanal D, cu atât mai mult cu cât emisiunea „Wowbizz”, prezentată de Andreea Mantea și Victor Slav, va fi scoasă din grila de programe de toamnă. Pe de altă parte, se zvonește că Bianca Drăgușanu ar fi dorit să-și petreacă mai mult timp cu fiica sa și a lui Victor Slav, Sofia, dar și să se dedice planurilor personale.

Andreea Mantea - te vreau langa mine

Andreea Mantea se află în vacanță alături de fiul său, David, și a transmis pentru wowbizz.ro că este încântată de noua colaborare: “Primesc cu brațele deschise această nouă provocare. Sunt foarte fericită și de abia aștept să iau parte în acest proiect care îmi este atât de drag și care, cred eu, mi se potrivește mănușă. Va fi o experiență minunată, pe care am mai trăit-o, atunci când am moderat o altă emisiune matrimonială, așa că nu îmi rămâne decât să îmi controlez emoțiile și să fiu alături de concurenții care vor veni în platoul „Te vreau lângă mine” pentru a-și găsi dragostea. Acum sunt în vacanta, îmi încarc bateriile pentru a reveni cu forțe proaspete. Abia aștept să ne reîntâlnim pe micul ecran!”, – a transmis Andreea Mantea.

Citește și – Anda Călin, prima declarație după despărțirea de Liviu Vârciu: „Nu am fost niciodată atât de rău”

Citește și – Paula Chirilă, experiență impresionantă la mănăstire: “N-am să uit niciodată îmbrățișarea aceea”

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter