Ovidiu Kempes, fostul solist al trupei Cargo, a fost implicat într-un accident de motocicletă

De Oana Savin, pe Ultimul update Vineri, 05 iulie 2019, 17:10
Fostul solist al trupei Cargo, Ovidiu Ioncu Kempes, în vârstă de 53 de ani, a fost implicat într-un accident de motocicletă, artistul ajungând la spital.

Luni seară, șoferul unei mașini a întors, fără a se asigura, chiar în fața motorului condus de Kempes, acesta neputând să evite impactul. Astfel, motorul a intrat violent în lateralul autoturismului.

Rockerul a ajuns la spital cu un umăr și un cot dislocate, cu nasul spart și cu multe răni la față, după ce casca i s-a spart în urma coliziunii.

Din fericire medicii i-au spus că nu există răni interne ce i-ar fi putut pune viața în pericol. După două zile de spitalizare Ovidiu a fost externat.

A ținut Dumnezeu cu el”, a declarat Georgiana Dodan, soția cântărețului, care a precizat pentru Libertatea că acesta se simte bine aucm.

Cu toate că are ghips și orteze, Kempes intenționează să meargă sâmbătă la Râmnicu Sărat, la evenimentul Moto Bikers Party, unde, înainte de accident, promisese să cânte.

Cred că îi face bine psihic. Ce să zic, nu-i un lucru bun nici să stai la pat”, a mai spus soția artistului.

Ovidiu Kempes a mai avut un accident cu motocicletă

Acesta nu este primul accident de motocicletă în care a fost implicat cântărețul. În urmă cu 24 de ani, când încă făcea parte din trupa Cargo, cântărețul a scăpat cu viață ca prin minune după ce a intrat într-un stâlp.

Atunci a fost în comă mai mult de o lună, iar în spital a fost internat aproape jumătate de an. Traumatismul cranian i-a afectat centru vorbirii, astfel că Kempes a fost nevoit să reînvețe să vorbească și să cânte, dar și să meargă.

A rămas cu mici pierderi de memorie. Acum, de teamă că ar putea uita versurile pieselor, are întotdeauna bilețele pe portativ atunci când este pe scenă.

Sursă foto: Libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter