Oana Zăvoranu, despre femeia care i-a agresat soțul: „Dacă eram acolo, o călcam în picioare!”

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 05 noiembrie 2021, 11:13

Soțul Oanei Zăvoranu, Alex Ashraf, a fost, de curând, implicat într-un scandal la clinica de care cei doi se ocupă. Totul a pornit din cauza comportamentului agresiv al unei angajate care fusese demisă și susținea că nu și-a primit banii care i se cuveneau.

Alex Ashraf a spus că a fost agresat fizic de fosta angajată.

„Ea a început să vorbească urât prin clinică, am și înregistrări, atât audio, cât și video. De vreo două săptămâni, ea este în cârdășie cu alte persoane care mi-au îngreunat mie mersul bun al clinicii și a început să îmi streseze toți angajații. M-au sunat inclusiv angajații și mi-au spus că îi stresează, nu a mai făcut ture la locul de muncă, ea fiind operator pe imagistică, pe RMN. Am spus că nu e nicio problemă, nu mai avem nevoie de asemenea specimene, de mâine să nu mai vină în clinică”, a povestit Alex, la momentul respectiv, pentru cancan.ro.

Acum, Oana Zăvoranu a făcut primele declarații despre incident și spune că dacă ea ar fi fost acolo în momentul scandalului, situația ar fi fost cu totul alta. Actrița a mai spus că i se pare inadmisibil ca cineva să o acuze că nu-și plătește angajații și ea își respect personalul, așadar așteaptă același lucru și de la acesta.

„Noroc că nu am fost acolo. Dacă eram acolo, o călcam în picioare. Eu nu permit ca în clinica mea cineva să ridice tonul măcar. L-am felicitat pe soțul meu pentru cum a știut să gestioneze situația. Eu nu știu ce făceam. Efectiv, când văd așa ceva, nu mai țin cont de nimic. Și dacă erau camere, dacă mergeam la Poliție după aceea, eu îmi asumam.

Citeşte şi: Mircea Badea, oprit de Poliție și pus să sufle în etilotest. Ce s-a întâmplat cu prezentatorul de la Antena 3

Citeşte şi: Actorii Eugen Cristea și Cristina Deleanu dau în judecată statul român, din cauza certificatului verde. Ei spun că nu se pot vaccina anti-COVID-19. „Suntem ai nimănui!”

Citeşte şi: A apărut ipoteza unui sabotaj în cazul femeii ucise de Alec Baldwin: „Cineva a vrut să demonstreze ceva!”

Citeşte și: Viviana Sposub, despre conflictul cu Andreea Bălan: „Am fost înștiințată că sunt dată în judecată”

Nu există să spui că Oana Zăvoranu nu își plătește angajații. Culmea e că am vrut să o pun într-o funcție mai mare. Mi-am dat seama acum că nu mai merge treaba asta cu hai să fim o familie la serviciu. Mă respecți, te respect. Îmi muncești, te plătesc”, a declarat Oana Zăvoranu, pentru fanatik.ro.

Oana a precizat că avea de mult timp probleme cu femeia respectivă.

„Dacă vă arăt ce mesaje îmi trimitea nenorocita asta, cum îmi spunea: ‘vai, doamna Oana, ce vă apreciez, sunteți un talisman’. Păi, din 2019, până acum am fost un talisman și acum nu mai sunt bună? Cât am plătit-o și am tratat-o regește, cu bonusuri, cu atenții, a fost bine?”, a adăugat Oana.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter