Oana Roman revine la TV. Din ce emisiune va face parte?

De Unica.ro, pe

La sfârșitul anului trecut, Oana Roman (45 de ani) a confirmat că ea și soțul ei, Marius Elisei (34 de ani), s-au despărțit. Recent, Oana a dezvăluit că va face parte dintr-un nou proiect TV.

Oana Roman revine la TV. Din ce emisiune va face parte?

„A venit ca un balsam pe suflet, ca un pansament. Vom fi colegi, da! Am voie să spun. Mi-am pregătit urmăritorii și comunitatea pentru că există o mare așteptare în a fi din nou pe televizor.

Nu voi fi în postura de moderator, ci în una care mie îmi place foarte mult, sincer, pentru că mie îmi place să mă mișc, să fac lucruri. Vă anunț oficial că, din data de 14 ianuarie, de la ora 21:00, ne vom vedea în sezonul 2 al emisiunii Mămici de pitici, cu lipici”, a declarat Oana Roman la Antena Stars, potrivit Spynews.ro.

Oana și Marius au împreună o fiică, Isabela, în vârstă de 6 ani. „Voi fi una dintre cele două noi mame cu copil, care va intra în acest proiect și care își începe cel de-al doilea sezon pe data de 14 ianuarie, împreună cu Isabela. Am început deja filmările.

Isa este într-un extaz total. I s-a părut cea mai tare chestie din lume. Astăzi am avut o primă zi de filmări și spre casă mi-a zis: «Auzi, dar crezi că putem măcar așa o dată, să fiu doar eu?». I-am zis că vorbim cu producătorii și că dacă este ok o să filmeze doar ea (râde). Este o premieră pentru mine. Nu am emoții”, a adăugat.

Oana Roman, despre copilăria ei: „Am primit o educație foarte strictă”

„La noi a fost dintotdeauna democrație în familie. (…) Mama era foarte puternică. Ea și-a început cariera mai devreme, fiind și mai mare decât tata ca vârstă.

Era cumva o persoană pe care noi o vedeam drept exemplu, model. Mama muncea foarte mult. Era șef de secție la radio pe limba arabă. Venea foarte târziu acasă.

Am avut o guvernantă de mică. O nemțoaică pe care o chema Cici care nu era rea și pe care am iubit-o din tot sufletul. A fost ca o bunică pentru mine. Și mama și tata aveau fiecare personalitatea lui”, spunea Oana Roman în trecut despre copilăria ei, pentru Vorbește Lumea.

Foto: Instagram

Citește și:

Oana Roman vrea să se mute din România. În ce țară își dorește să locuiască?

Oana Roman, mesaj după ce s-a scris că ea și Marius Elisei s-au despărțit

Marius Elisei a făcut primele declarații după despărțirea de Oana Roman

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter