Oana Roman, mesaj după ce s-a scris că ea și Marius Elisei s-au despărțit

De Unica.ro, pe

Recent, în mediul online, Oana Roman (45 de ani) a dezvăluit că a încheiat colaborarea din cadrul unui proiect de familie, proiect condus de ea și de soțul ei, Marius Elisei (34 de ani).

„Practic nu am avut de ales. Nu a fost decizia mea, nu a fost dorința mea. (…) Eu am făcut tot ce am putut, ce am demonstrat că pot, am făcut-o pentru noi ca familie. N-a fost de ajuns.

Am înțeles că nu se mai poate merge mai departe și o să-mi văd de drumul meu, atât din punct de vedere al vieții profesionale, cât și personale.

Cred că e cea mai bună decizie și cea mai corectă. Eu trebuie să mă concentrez să-mi văd de acest copil minunat pe care îl am și să-mi văd de viața mea”, a mărturisit prezentatoarea TV recent pe Instagram.

Oana Roman, mesaj după ce s-a scris că ea și Marius Elisei s-au despărțit

În mediul online, după ce a admis că nu este o fană a scriitorului Paulo Coelho, Oana a publicat un citat de-al acestuia care i-a plăcut: „De aceea e așa de important să lași anumite lucruri să treacă.

Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înțeleagă că nimeni nu trișează. Uneori câștigăm, alteori pierdem. Nu aștepta să ți se dea ceva înapoi, nu aștepta să ți se recunoască efortul, să ți se descopere geniul, să ți se înțeleagă iubirea.

Încheie niște etape. Nu din orgoliu, din neputință sau mândrie, ci pur și simplu pentru că acel lucru nu se mai potrivește cu viața ta”.

Prezentatoarea de televiziune și Marius Elisei formează un cuplu de mai mulți ani. Perechea are împreună o fiică, Isabela, în vârstă de 6 ani.

Foto: Instagram

Citește și:

Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Crăciun în Republica Moldova. Ce mâncăruri vor găti?

Cum își va petrece Ramona Gabor Crăciunul? Modelul locuiește de 10 ani în Dubai

Mandy Moore, despre al treilea trimestru de sarcină: „Totul s-a schimbat brusc”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter