Motivul real pentru care s-a amânat nunta lui Ilie Năstase: „A călcat pe bec”

De Mădălina Manole, pe
Ilie Năstase a anunțat zilele trecute că amână nunta cu Ioana Simion, care era programată pe 17 august, însă motivele invocate, se pare, nu au fost cele reale.

Ilie Năstase, în vârstă de 73 de ani, și Ioana Simion, în vârstă de 43 de ani, s-au căsătorit civil în luna martie a acestui an și anunțaseră că în luna august vor face cununia religioasă. Ei bine, celebrul cuplu pare a fi la un pas de divorț și nicidecum la un pas de altar, asta după ce Ioana a aflat că Ilie a înșelat-o: ”Ioana a aflat că Ilie a călcat pe bec. El în continuare se comportă ca pe vremea când era cu Brigitte, face aceleaşi gesturi deranjante, iar Ioana nu tolerează aşa ceva. Şi nu sunt singurele păcate, Ilie a greşit şi altfel, însă nu e cazul să intrăm în detalii, aşa că au umplut paharul, iar Ioana a anulat nunta de pe 17 august şi îi cere divorţul. A vrut să meargă la notar să programeze divorţul chiar acum două săptămâni, după ce au avut nişte certuri aprinse, însă familia ei i-a spus să mai aştepte puţin, să se mai gândească”, – au declarat surse din anturajul celor doi pentru click.ro.

Ilie Nastase si Ioana Simion

”Nu mai este ce era înainte. Ioana ţinea foarte mult la Ilie, dar s-a simţit trădată, dezamăgită. Acum se mai văd, ea mai vine pe la el la Bucureşti, însă sentimentele nu mai sunt atât de puternice. Ea a spus că aşteaptă de la Ilie nişte gesturi adevărate, vrea să vadă că şi lui îi pasă şi îşi doreşte să se schimbe, căci altfel nu vor avea vreun viitor împreună”, – au mai spus sursele respective.

Sursă foto: Arhivă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter