Nuntă la America Express. Concurenții au făcut schimb de verighete

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 27 februarie 2023, 16:53

Prima zi în Columbia a venit cu surprize mari pentru concurenții America Express. Cele șase echipe rămase în concurs s-au luptat pentru primul Joker din Columbia pentru ca, mai apoi, să afle că se vor „căsători” cu partenerii celorlalte echipe.

Concurenții mai au în față încă 2000 de kilometri până la finalul competiției, pe care îi vor parcurge în aceleași condiții vitrege: fără cazare, fără mâncare, fără transport și doar cu un euro pe zi. 

Concurenții America Express s-au căsătorit în El Dorado

După ce au fost nevoiți să spele porci și au alergat prin El Dorado, concurenții s-au întrecut să ajungă la Irina Fodor pentru a intra în competiția pentru amuletă și Joker. Primele trei echipe care s-au calificat pentru acest joc au fost formate din Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Jean Gavril și Dinu și Puya și Melinda.

După un joc de amuletă plin de provocări, concurenții au fost nevoiți să plece în căutarea unor săculeți în care era ascunsă o mare surpriză: schimbul de echipe.

Astfel, echipele au fost separate, iar concurenții au fost „căsătoriți” între ei: Dinu a ajuns în echipă cu Bie, Jean Gavril cu Andreea Bălan, Puya cu Andreea Antonescu, Melinda cu Nelu Cortea, Cătălin Scărlătescu cu Mikey, Doina Teodoru cu Cătălin Bordea.

Dar provocarea nu s-a încheiat aici – concurenții au fost nevoiți să facă schimb de verighete și să plece în competiție în noua formulă.

Puya nu s-a arătat deloc fericit de această situație.

„Nu mi se pare confortabil. Nu-mi convine de niciun fel să stea Melinda cu altcineva. Da, sunt gelos, recunosc”, a mărturisit artistul.

„Mi-e greu să-l las pe Cortea, pentru că eu mă bazez mult pe el”, a comentat Cătălin Bordea.

„Sunt obișnuită cu Bie, știu cum abordează oamenii, știu când pică ea, iar eu o ridic. Suntem foarte sudate și nu-mi e comodă o schimbare”, a spus și Mikey.

Concurenții urmează să fie căsătoriți în direct, femeile fiind îmbrăcate în rochii de mireasă, în episodul din această seară.

Citește și: Andreea Bălan, în lacrimi la America Express. Mesajul emoționant primit de acasă: „Eu sunt câștigătoare” / VIDEO

Citește și: Un vulcan a erupt în timpul filmărilor la America Express. Cum au reacționat concurenții / VIDEO

Citește și: Jean Gavril, despre posibilitatea de a participa la America Express cu soția lui: „Ne-ar fi făcut rău” / VIDEO

Citește și: Jean Gavril, scos din sărite la America Express. Cum l-au supărat Andreea Bălan și Andreea Antonescu: „Nu-mi vine să cred” / VIDEO

Jokerul, câștigat de Jean Gavril și Dinu

Primul Joker din Columbia a fost câștigat de Jean Gavril și Dinu, după ce au fost nevoiți să se întreacă într-un joc inventat de columbieni.

„Lupta nu se dă oricum, ci jucând cel mai popular joc din Columbia. Este inventat de columbieni, este motiv de mândrie națională și se numește tejo, un sport practicat de columbieni de mii de ani și care însumează tot ce e mai frumos la un sport, conform gusturilor populare. Este un joc care necesită forță, îndemânare, precizie, dispune și de efecte speciale și mai are ceva ce place tuturor: berea. Se poate bea în timpul jocului și face atmosfera mai veselă. Până la urmă, columbienii l-au inventat tot la băutură. Aveți un scop: primul Joker!”, a explicat Irina Fodor.

În prima parte a jocului, unul dintre parteneri a trebuit să stea în echilibru pe un stâlp, în timp ce al doilea a fost nevoit să parcurgă un traseu, deplasându-se urcat pe niște lăzi de bere. La finalul traseului, au aruncat la țintă cu greutăți. Cine nimerea ținta putea răspunde la o întrebare despre partenerul său.

Jean Gavril și Dinu s-au descurcat cel mai bine și au reușit să câștige amuleta și Jokerul.

„Cumva noi ne-am propus de la început să câștigăm trei amuleta. Una pentru el, una pentru mine și una pentru fata lui. Să aibă fiecare, deci noi dacă plecăm de aici fără 3 amulete înseamnă că nu ne-am făcut treaba”, a afirmat Dinu, după ce a câștigat amuleta.

„Poți să adaugi timp fiecărei echipe ajunse înaintea ta la punctul de acordare a imunității. Câte 5 minute”, este Jokerul câștigat în această ediție.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini din America Express

Sursă foto: PR, Instagram, captură video

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter