Monica Bârlădeanu, dezvăluiri din adolescență: „Corpul meu ducea toate abuzurile astea” 

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Luni, 13 mai 2019, 18:47
Monica Bârlădeanu este una dintre cele mai apreciate și îndrăgite actrițe de la noi, însă puțini sunt cei care știu că traseul său în carieră a fost unul anevoios și marcat de sacrificii.

Monica Bârlădeanu, în vârstă de 40 de ani, a dezvăluit amănunte mai puțin știute din adolescența sa. Actrița a explicat care a fost primul său loc de muncă, dar și cât de greu și-a câștigat primii bani: „Familia mea avea o situaţie foarte precară financiar. Tatăl meu murise, mama era educatoare. Îţi iei banii pe vară şi într-o lună s-au dus că ai trei copii. Când am ajuns la o vârstă la care am simţit că se poate conta pe mine, 16, exact în vara din clasa a 10-a, am vrut foarte tare să contribui şi să îmbunătăţesc cumva situaţia noastră. Şi atunci m-am angajat ospătăriţă la o terasă. Lucram 24 cu 48. Tu ştii ce înseamnă asta?

Astăzi nici nu pot să îmi imaginez, deşi fratele meu mai mare e pompier şi lucrează pe programul ăsta. Când eşti ospătar eşti în picioare tot timpul. Dar vezi, asta spun… atunci corpul meu ducea toate abuzurile astea. Nopţi nedormite şi mi-a plăcut foarte tare, ţin minte prima senzaţie pe care am avut-o în momentul în care am câştigat primii bani şi primii bani erau din bacşiş, nu era salariu. Când a ajuns la salariu şi s-a uitat în buletinul meu, îţi dai seama, eram totuşi un minor, dar erau anii 90″, – a mărturisit Monica Bârlădeanu conform Antena Stars.

Sursă foto: Arhivă Unica

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter