Mircea Badea renunţă la „În gura presei”?

De Diana Sorescu, pe

„În gura presei”, emisiunea moderată de Mircea Badea, ar putea fi scoasă din grila de programe a Antenei 3 din toamnă. Declaraţia a fost făcută chiar de Badea…
… în emisiunea de aseară.

Mircea Badea este indubitabil unul dintre cei mai acizi, talentaţi şi haioşi prezentatori de la noi. Timp de şase ani, „În gura presei” a făcut audienţe record şi a adus trustului Intact încasări de mai bine de 1.200.000 de euro din publicitate, conform paginademedia.ro

Formatul programului este „one-man-show”, iar Badea a făcut faţă cu brio celor şase ani de provocări cărora le-a răspuns în stilul caracteristic, din spatele „măsuţei”. „Există mari şanse ca această emisiune să-şi încheie cariera cu venerabila vârstă de şase ani. Dacă am fi fost într-o altă civilizaţie, ar fi însemnat o performanţă genul acesta de emisiune zilnică. În peisajul actual nu ne putem aştepta. Noi nu avem nici măcar memoria zilei de ieri”, a declarat Mircea Badea în cadrul emisiunii de aseară.

Tocmai pentru că mereu a pus punctul pe I, a spus lucrurilor pe nume şi nu a ezitat să facă remarci şi comentarii fără perdea, Badea este campion absolut al amenzilor primite de la CNA. Chiar şi aşa, el este unul dintre cei mai simpatizaţi moderatori de la noi, iar „În gura presei” una dintre emisiunile de succes.

Foto: arhiva Ringier

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter