Mihai Bendeac: „Dacă aş fi vrut să fiu în locul lui Bodo, eram”

De Unica.ro, pe

Dacă vrea, poate fi „Naomi”, aşa cum poate fi şi „Solcanu”. Poate fi şi „Traian Băsescu” sau „Dan Bittman”, ori „Gabi Dorobanţu”. Însă de această dată este chiar el, Mihai Bendeac de la „Mondenii”, într-un interviu realizat de cititorii „Diva”, care au postat întrebări pe site-ul divaonline.ro.
Andreea, Bucureşti

Cum îţi petreci timpul liber?
Merg la film (văd tot ce apare), şofez decapotat, mă plimb cu rolele, fac dragoste, ies cu prietenii, merg la shopping, citesc, joc FIFA pe computer, merg la munte, lenevesc…
Dacă vrea, poate fi „Naomi”, aşa cum poate fi şi „Solcanu”. Poate fi şi „Traian Băsescu” sau „Dan Bittman”, ori „Gabi Dorobanţu”. Însă de această dată este chiar el, Mihai Bendeac de la „Mondenii”, într-un interviu realizat de cititorii „Diva”, care au postat întrebări pe site-ul divaonline.ro.
Andreea, Bucureşti

Cum îţi petreci timpul liber?
Merg la film (văd tot ce apare), şofez decapotat, mă plimb cu rolele, fac dragoste, ies cu prietenii, merg la shopping, citesc, joc FIFA pe computer, merg la munte, lenevesc…
Dora David, Braşov
Care este primul lucru pe care îl remarci la o femeie?
Fizionomia. Şi, dacă e vară şi se observă, laba piciorului. E foarte importantă.
Loredana, Tecuci (Galaţi)
Cum caracterizezi telespectatorii fideli ai „Mondenilor”?
Sunt acei oameni pe care eu mă bazez că vor izbuti să schimbe România! Mă bucur să aud că eşti din Galaţi, pentru că am auzit că avem mulţi fani acolo.
Camelia Moldoveanu, Bucureşti
Care este personajul pe care îţi place cel mai mult să-l imiţi?
În ultimul timp mă distrez foarte mult imitând cântăreţi români (Cristi Minculescu, Dan Bittman, Gabriel Dorobanţu etc). Dar dacă mă întrebi de cele care fac deja succes în emisiune, aş spune Naomi, fiindcă e un personaj foarte permisiv şi, totuşi, complex.
Maria Ramona Ciocan, Bucureşti
De ce colegii tăi bănuiesc că „suferi” de aroganţă?
Pentru că uneori chiar sunt arogant.
Gabriela Cojocariu, Timişoara
Nu te-ai plictisit să tot imiţi prostia umană?
Spunea cineva că două chestii sunt infinite: cosmosul şi prostia umană. Nu m-am plictisit. Prostul nu e pur şi simplu prost. El are mai multe faţete. Şi încă ceva. Sunt împărţiţi în categorii. Acum mi-a dat în gând că ar trebui să fac un top despre asta pe blog, deci… mersi de întrebare.
Roxana, Bucureşti

Te-a afectat în vreun fel căsătoria fostei tale iubite, Loredana, cu Bodo?
M-a afectat faptul că au scris anumite cotidiene că aş fi afectat. Nu am fost. Dacă aş fi vrut să fiu în locul lui Bodo, eram.
Andreea, Huşi
Ai accepta să participi la „Dansez pentru tine”?
Îmi place să cânt, dar să dansez nu mi-a plăcut niciodată. Sunt cel mai prost dansator din lume. Totuşi cred că aş accepta şi asta, pentru că e un show de divertisment adevărat, foarte bine realizat.
Dianna Alexandra Apachiţei, Braşov
Cum s-ar descurca adevărata Naomi alături de voi în emisiune?
Bine. E îndeajuns de histrioană încât să poata face faţă.
Mădălina Chindriş, Gherla (Cluj)
Care sunt lucrurile pe care nu le-ai făcut în adolescenţă şi pe care acum le regreţi?
Nu cred că regret ceva anume. Uneori însă îmi e dor de liceu. Mi-aş dori foarte mult să mai petrec o zi la şcoală. Să stau la ore, să dau bileţele, să şuşotesc… Poate mă invită cineva.
Corina, Bucureşti
Ţi-ar plăcea să prezinţi un show propriu la tv? Ce gen?
Visez la asta. Am un proiect pentru ceva de genul ăsta. Rămâne de văzut. Ca şi gen… E undeva între „The Daily Show” şi „The tonight show”. Te-am lămurit?!
Oana Dogaru, Bucureşti
De ce consideri că rolurile de gay ţi se potrivesc cel mai bine?
Eu nu consider că rolurile de gay mi se potrivesc cel mai bine. Asta e părerea ta. Pot interpreta foarte multe categorii de personaje, dar dacă ţie îţi plac astea cu precădere, nu pot decât să mă bucur. Înseamnă că, pe lângă faptul că ai umor, eşti şi open-minded.
Anna, Bucureşti

Cât timp a durat relaţia ta cu Mirela Zeţa şi de ce v-aţi despărţit?
Eeeeeiiii… Eram în facultate, prin anul doi… Ce vremuri… N-a durat foarte mult, dar a fost superb şi am avut multe de învăţat de la ea. Nu am fi putut să rămânem împreună, întrucât avem personalităţi ce se lovesc mereu cap în cap.
Julia Rusu, Alexandria

De unde îţi vin ideile când faci scenariul pentru „Mondenii”?
Am scris scenariul show-ului până în iarnă. Acum avem o echipă de cinci oameni care lucrează. Dar timp de doi ani jumate cât am scris, îmi picau idei de la televizor, din ziare, din cer, de pe stradă, de la Dumnezeu… Nu ştiu…Pur şi simplu îmi veneau.
Ramona Borda, Reghin
Preferi să îl joci pe Solcanu sau pe Naomi?
La naiba! Ce ştoarfă eşti! Grea întrebare… O să răspund: Băsescu, na!
Laura Mădălina Socarici, Târgu Secuiesc (Covasna)
Eşti implicat într-o relaţie sentimentală?
Întotdeauna…
Sorin Claudiu Ilinca, Piteşti
Ce fel de întrebare sau propunere ai fi vrut să îţi fie adresată şi nu ţi s-a pus până acum?
Aş fi vrut să mi se propună un rol într-un film istoric… Iar ca întrebare… Hmmm… Nu vreau să dau idei ziariştilor.
Daniela Huiban, Bucureşti
Care este ultima carte pe care ai citit-o?
Cele două volume autobiografice ale lui Cornel Dinu.
Care este neadevărul cel mai grosolan care s-a scris în presă despre tine?
Sincer, nu îmi amintesc.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter