Meghan Markle se simte „exclusă” din planurile pentru încoronarea regelui Charles. Ducesa de Sussex, ridiculizată într-un show tv

De Oana Savin, pe

Meghan Markle se simte exclusă din planurile pentru încoronarea regelui Charles, ceea ce înseamnă că ea și Prințul Harry ar putea să nu participe la ceremonia monarhului britanic.

Prieteni apropiați ai cuplului au afirmat că „un milion de variabile” au un impact asupra deciziei ducilor de Sussex.

Meghan Markle și Prințul Harry ar putea să nu participe la încoronarea regelui Charles

Potrivit unor surse apropiate cuplului, Meghan Markle și Prințul Harry încă se gândesc dacă vor participa la ceremonia de încoronare a regelui Charles de pe 6 mai, întrucât ducesa de Sussex se simte „exclusă” din planurile Palatului Buckingham.

Harry vrea să fie alături de tatăl său în „cea mai importantă zi” și speră că își poate salva relația cu familia sa, au afirmat surse citate de Daily Mail.

Totuși, potrivit acelorași surse, este o decizie „complicată” deoarece cuplul ar putea fi acuzat că „insultă” familia dacă nu participă, dar de asemenea riscă „să fie catalogați drept ipocriți”.

Se pare că ducii de Sussex vor evita să ia o decizie în privința participării la încoronarea lui Charles până ce nu vor primi o invitație oficială.

Citește și: Prințul Harry, detalii controversate despre Meghan Markle și Kate Middleton. „Acel subiect nu trebuie dezbătut niciodată!”

Citește și: Prințul Harry și Meghan Markle, indeciși cu privire la participarea la încoronarea regelui Charles. Pretențiile ducilor de Sussex

Atunci vor hotărî dacă vor merge împreună la evenimentul istoric sau dacă Harry (38 ani) va participa fără Meghan. De asemenea, există posibilitatea ca niciunul să nu fie prezent la ceremonia de încoronare a suveranului birtanic.

Chiar dacă Harry sau Meghan vor călători în Marea Britanie pentru ceremonie, vizita lor ar fi una „scurtă”.

„Ei nu știu ce se întâmplă acolo. Vor afla în momentul în care vor ajunge”, au spus sursele citate.

Ducesa de Sussex, ridiculizată în South Park

Meghan Markle se mai confruntă cu o altă problemă. Se pare că ducesa de Sussex este foarte supărată, după ce, ea și Harry au fost portretizați într-un episod al serialului satiric South Park.

Episodul, intitulat „World Privacy Tour râde de suferințele cuplului, în timp ce Meghan este introdusă ca fiind o „fată dintr-o frăție, actriță, influencer, victimă”.

Citește și: Prințul Harry, totul despre prima întâlnire cu Meghan Markle: „Îți tăia respirația”

Citește și: Harry recunoaște că a existat un moment în care Regina l-a dezamăgit. Povestea are legătură cu Meghan Markle

Serialul satiric a ridiculizat cererile ducilor de Sussex pentru intimitate, în timp ce scot în evidență autobiografia prințului, „Waaaah” – referire la cartea de memorii a lui Harry, „Spare”.

Potrivit unor surse apropiate fostei actrițe americane, Meghan a petrecut ultimele zile „supărată și copleșită” pentru felul în care a fost portretizată. Mai mult, ducesa ar fi atât de supărată încât refuză să urmărească South Park.

De asemenea, se pare că un avocat al ducilor de Sussex, ar „arunca un ochi” asupra episodului din South Park, pentru a vedea dacă există mai multe atacuri la adresa foștilor membri ai familiei regale britanice.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Meghan Markle

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter