Meg Ryan s-a logodit cu John Mellencamp

De Oana Savin, pe
Meg Ryan și John Mellencamp s-au logodit, după o relație de șapte ani. La 17 ani de când a divorțat de Dennis Quaid, actrița este pregătită să devină din nou soție.

Ryan, în vârstă de 56 de ani și cântărețul de 67 ani, s-au despărțit de cel puțin două ori de când și-au început relația, în anul 2011, relatează The Mirror.

Însă, anul trecut s-au împăcat și se pare că a fost de bun augur.

Postând un portret schițat al celor doi pe Instagram, Meg Ryan a scris: „Logodiți!”.

 

View this post on Instagram

 

ENGAGED!

A post shared by Meg Ryan (@megryan) on

Povestea de dragoste dintre Meg Ryan și John Mellencamp

Meg și John au format un cuplu timp de trei ani, înainte să se despartă în 2014. După câteva luni s-au împăcat.

În 2015, cei doi s-au despărțit din nou, iar John s-a întors la fosta sa iubită, supermodelul Christie Brinkley până în august 2016.

Cântărețul a revenit în brațele lui Ryan în iulie 2017 și de atunci par extrem de fericiți.

Se pare că distanța a fost de vină pentru despărțirile lor anterioare deoarece Meg locuia în New York, iar John la peste 1000 de kilometri distanță, în Indiana.

În 2013, Mellencamp a recunoscut că nu este un fan al New York-ului: „Sunt prea sensibil ca să locuiesc aici. Nu pot vedea oameni săraci. Nu pot să văd suferință. Nu suport să văd gunoi pe străzi”.

În timpul uneia din perioadele în care au fost despărțiți, John a recunoscut că este îndrăgostit de actriță, dar că aceasta nu este prea îndrăgostită de el.

Oh, femeile mă urăsc! Am iubit-o pe Meg Ryan. Ea mă urăște de moarte… Cred că este din cauză că sunt un copil. Arunc, mă agit, mă plâng. Sunt morocănos. Orice lucru rău care poate fi un bărbat, acesta sunt eu”, a mai spus cântărețul.

Aceasta va fi a doua căsătorie pentru Meg Ryan, care a divorțat de Dennis Quaid în 2001. Aceștia au fost căsătoriți timp de 10 ani, dar relația lor s-a deteriorat când ea a avut o aventură cu Russell Crowe în timpul filmărilor peliculei „The Proof Of Life”.

Pe de altă parte, John a mai fost căsătorit de trei ori.

Meg are un băiat, Jack, în vârstă de 26 de ani, cu Dennis, și o fată în vârstă de 14 ani, Daisy, pe care a adoptat-o. John are cinci copii din cele trei căsnicii eșuate.

Citește și: Chris Pratt și Anna Faris au divorțat, dar trebuie să locuiască la cel mult 8 kilometri distanță

Citește și: Maluma, dezvăluiri despre relația sa cu Natalia Barulich

Sursă foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter