Laureaţii premiilor Gopo (galerie foto)

De Unica.ro, pe

Britanicii au premiile BAFTA, francezii au Cesarurile, spaniolii Goya, iar românii au premiile Gopo.
Aflat la cea de-a treia ediţie, evenimentul s-a desfăşurat aseară în Capitală, la Fratelli Studios.
Gala a fost prezentată de actriţa Maria Dinulescu şi a reuşit să reunească cele mai importante nume din cinematografia autohtonă.
Marele câştigător al serii a fost filmul lui Nae Caranfil, „Restul e tăcere”, care a reuşit să obţină cele mai cele mai importante trofee.
Nici actorii din pelicula regizorului Radu Munteanu, „Boogie”, nu au plecat acasă cu mâinile goale.
Premii au fost multe, premianţi şi mai mulţi, iar lista lor completă o ai la dispoziţie în cele ce urmează:
Cel mai bun lungmetraj – „Restul e tăcere”, de Nae Caranfil

Cea mai bună regie – Radu Muntean, „Boogie”
Cel mai bun scenariu – Nae Caranfil, „Restul e tăcere”
Cel mai bun actor în rol principal – Dragoş Bucur („Boogie”)
Cea mai bună actriţă în rol principal – Anamaria Marinca („Boogie”)

Cel mai bun actor în rol secundar
– Mimi Brănescu („Boogie”)
Cea mai bună actriţă în rol secundar – Ioana Bulcă („Restul e tăcere”)
Cel mai bun sunet – Gelu Costache, Florin Tăbăcaru, Ştefan Crişan şi Brian Riordan („Restul e tăcere”)

Cel mai bun montaj
– Dan Nanoveanu, „Restul e tăcere”
Cea mai bună imagine – Marius Panduru, „Restul e tăcere”
Cea mai bună muzică originală – Laurent Couson („Restul e tăcere”)
Cea mai bună scenografie – Călin Papură, Ruxandra Ionică („Restul e tăcere”)
Cele mai bune costume – Doina Levintza („Restul e tăcere”)
Cel mai bun machiaj – Ioana Ioniţă, Dana Roşeanu („Nunta mută”)
Cel mai bun documentar – „Podul de flori”, de Thomas Ciulei

Cel mai bun scurtmetraj
– „Alexandra”, de Radu Jude

Premiul „Tânără speranţă”
– George Dorobanţu („Elevator”)
Premiul publicului (pentru filmul cu cel mai mare succes de box office în anul 2008) – „Supravieţuitorul”, de Sergiu Nicolaescu (25.706 bilete vândute)

Cel mai bun film european
– „În slujba regelui Angliei”, de Jiri Menzel
Totodată, în cadrul galei au fost acordate şi premii speciale:

Premiul special Romanian Society of Cinematographers
: Vivi Drăgan Vasile – „Nunta mută”
Premiu special – inginerul de sunet Andrei Pap
Premiul special pentru sprijinirea cinematografiei române – Cinema City
Premiul special pentru întreaga activitate: regizoarea Elisabeta Bostan

Premiul pentru întreaga carieră:
actorul Marin Moraru.
Vino şi tu pe FORUMUL UNICA!
Foto: Florin Ghioca
Autor: Andreea Georgescu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter