Irinel Columbeanu, aniversare de 65 de ani fără fiica lui, Irina

De Unica.ro, pe

Irinel Columbeanu a împlinit 65 de ani pe 27 mai 2022. Afaceristul își va petrece aniversarea în compania mai multor prieteni, în aer liber.

„Party, în aer liber, în grădina unui bun prieten, cu cei mai buni prieteni, cei din grupul autohton «de la Casa Doina»”, a declarat Irinel Columbeanu, pentru Click!.

Irinel Columbeanu, aniversare de 65 de ani fără fiica lui, Irina

Afaceristul spune că, deși nu „duce dorul unei familii”, s-ar fi simțit „altfel” alături de fiica lui, Irina (15 ani). Adolescenta se află în prezent în Statele Unite ale Americii, unde locuiește cu mama ei, Monica Gabor, și cu soțul acesteia, Mr. Pink, precum și cu fiul bărbatului. În toamna anului 2020, Irinel spunea că nu o mai văzuse pe Irina fizic de 2 ani, însă că mențin legătura prin apeluri video.

„Nu, nu duc dorul unei familii. Familia există, deși răspândită pe mai multe meridiane, dar la întrebarea aceasta, dacă m-aș fi simțit altfel alături de copil… Da, mi-ar fi fost mai bine, evident! Cui nu?!”, a mai declarat afaceristul, tot pentru Click!.

Irinel Columbeanu a scris o trilogie autobiografică. Primul volum, „Istoriile unui vehement. Ipocrația”, s-a lansat în decembrie 2021. Al doilea, „Istoriile unui vehement 2. Apofenia?”, s-a lansat în februarie 2022. Al treilea volum se va lansa curând.

Întrebat de Click! dacă are regrete, Irinel a completat: „Este adevărat, a fost și este destul de intensă (n.red.: viața lui). Dar să știți că nu regret nimic. Da, mi-aș fi dorit mai multă zgârcenie cu încrederea în spusele altora”.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Era Monica Gabor minoră când ea și Irinel Columbeanu s-au cunoscut? Câți ani are, de fapt, modelul

Cum a aflat Irinel Columbeanu că Monica Gabor și Mr. Pink s-au căsătorit. „Nu m-a anunțat”

Irinel Columbeanu, discuție aprinsă cu Mr. Pink. De la ce a pornit conflictul

De ce s-au despărțit Irinel Columbeanu și Anna Lesko

Irina Columbeanu, elevă model în Malibu. „O savantă care se mândrește cu excelența academică”

De ce a lipsit Monica Gabor de la lansarea cărții lui Irinel Columbeanu: „Am invitat-o”

De ce nu-și vizitează Irinel Columbeanu fiica în America?

În aprilie 2022, întrebat dacă o să-i facă o vizită Irinei în perioada următoare, Irinel a declarat la Antena Stars:

„O să vină și această variantă, probabil. Dar eu nu mă duc nicăieri neinvitat, iar ea nu cred că are calitatea de a face invitații acolo”.

Monica și Mr. Pink au fost despărțiți o vreme anul trecut. În iulie 2021, Monica a șters din mediul online toate fotografiile cu ea și cu bărbatul, fără a confirma însă despărțirea. La vremea aceea, surse apropiate perechii dezvăluiau că posesivitatea afaceristului ar fi dus la separare.

Foto: Facebook; Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter