Gheorghe Turda a fost diagnosticat cu cancer. Care este starea artistului în prezent

De Mădălina Manole, pe
Gheorghe Turda a fost diagnosticat cu cancer. Interpretul de muzică populară a trecut prin clipe grele în ultimele luni, iar acum a decis să vorbească despre cumplitul diagnostic.

Gheorghe Turda, în vârstă de 70 de ani, a fost diagnosticat cu carcinom cutanat în urmă cu câteva luni, însă artistul s-a supus unei intervenții chirurgicale de extirpare a tumorii și acum situația a reintrat în normal și artistul se simte foarte bine: „M-a deranjat un neg cât un bob de piper în perciun. La un moment dat s-a spart bubița și m-am speriat. Am venit imediat la consult. Doamna doctor Mihaela Leventer a zis că e nevoie să fac o operație. Am avut încredere în doamna doctor și în metoda folosită de dânsa, tehnica Mohs. De la programare până la operație a durat o săptămână. Am trecut peste această fază. Dumnezeu ne-a ajutat”, – a declarat Gheorghe Turda, potrivit click.ro.

Gheorghe Turda s-a operat printr-o tehnică cu rată de succes de 99.7%, microchirurgia Mohs: „Nu m-am speriat. Am primit cu optimism rezolvarea acestei situații în care am intrat. Noi, persoanele cu ochii albaștri și tenul deschis, suntem predispuse la așa ceva. Recunosc și că am fost puțin neglijent, doritor să stau la soare mai mult decât trebuie. Am fost trei zile în luna august pe Litoral şi am luat soarele cu toptanul. Pielea închisă la culoarea deschisă a ochilor dă foarte bine, dar am tras!’, a mai spus Turda. „Pielea este un organ foarte sensibil iar noi, artiștii, suntem foarte expuși. De multe ori trebuie să cântăm pe scene în soare, în frig, în condiții imprevizibile, uneori grele pentru noi”, – a explicat Gheorghe Turda pentru doctorulzilei.ro.

După o relație care nu a funcționat cu mama Alinei Pușcaș, Gheorghe Turda trăiește în prezent o frumoasă poveste de dragoste cu Nicoleta Voicu,  în vârstă de 47 de ani. În ciuda diferenței de vârstă de 23 de ani, cei doi se înțeleg de minune, se sprijină și în vara acestui an au luat decizia de a se muta împreună.

Citește și – Adelina Pestrițu și-a botezat fetița. Imagini de la eveniment

Citește și – Mihai Petre și-a botezat fetița. Foto de colecție

Sursă foto: Arhivă Ringier

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter