Gabriela Cristea și Tavi Clonda au împlinit 3 ani de căsătorie. Ce mesaj au transmis

De Mădălina Manole, pe
Gabriela Cristea și Tavi Clonda formează unul dintre mai îndrăgite, apreciate și urmărite cupluri din lumea showbizz-ului autohton, iar de când au devenit părinți cei doi radiază în adevăratul sens al cuvântului.

Gabriela Cristea și Tavi Clonda au împlinit trei ani de când și-au mărturisit dragostea în fața altarului. Cu această ocazie, Gabriela Cristea, care se pregătește să revină pe micile ecrane la cârma unei emisiuni matrimoniale, însă, de această data, pe Antena Stars, a transmis un mesaj emoționant pe pagina sa de Facebook: “3 ani de la căsătorie! 3 ani în care am trăit cât pentru 3 vieți, 3 ani în care am realizat cele mai importante lucruri din viața mea, 3 ani în care am ințeles că pentru “victoria” finală trebuie să parcurgi toate bătăliile, 3 ani în care am descoperit cum știu să iubesc cu adevarat, 3 ani în care am visat noaptea și, împreună cu Tavi, am pus în practică ziua. Mă gândesc cu speranță și bucurie la ce o să vină pentru că de acum toate aniversările noastre le vom petrece în 3.” – a scris Gabriela Cristea alături de o fotografie din ziua nunții.Gabriela Cristea si Tavi Clonda - poze nunta

Gabriela Cristea și Tavi Clonda au împreună o fetiță, pe nume Bella Victoria Margot, pe care tocmai au botezat-o. Vezi aici imegini de la eveniment1

Citește și – Dana Chera se retrage de la TV. Prezentatoarea intră în concediu de maternitate

Citește și – Lavinia Petrea, detalii exclusive despre sarcină

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter