Alina Eremia, despre căsătoria cu Edi Barbu: „Nu e un secret. Suntem împreună de 8 ani” / Video

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 15 mai 2023, 15:27

Alina Eremia formează un cuplu cu Edi Barbu de opt ani de zile, iar relația lor pare să fie una puternică, astfel că nu este de mirare că artista și iubitul ei se gândesc la căsătorie.

Cântăreața în vârstă de 29 de ani a fost invitată în podcastul „Te ascult” cu Ilinca Vandici, unde a povestit despre relația cu Edi, nuntă și valorile după care se ghidează în viață.

Alina Eremia, despre nunta cu Edi Barbu: „Testul timpului a fost trecut”

Alina Eremia este una dintre cele mai iubite artiste din România. Aceasta este foarte activă și pe rețelele de socializare, unde își ține urmăritorii la curent cu tot ceea ce se întâmplă în viața ei, atât profesională, cât și personală. Astfel că, admiratorii cântăreței o văd deseori la brațul iubitului ei, Edi Barbu, cu care formează un cuplu de opt ani.

Întrebată de Ilinca Vandici dacă își dorește să se căsătorească cu Edi, Alina a răspuns: „Vrem să facem și pasul ăsta, nu e vreun secret. Suntem de 8 ani de zile. Testul timpului a fost trecut cu brio și ne vedem împreună în continuare”.

Cât despre copii, artista spune că își dorește copii, dar acesta va veni atunci când va fi timpul pentru că nu îl poate planifica.

„Când vrea Dumnezeu, atunci o să vină”, a explicat Alina Eremia.

Citește și: Imaginea cu care Alina Eremia și-a surprins fani. „M-a luat cu palpitații când am citit”, „Ce bine ți-ar sta însărcinată”

Citește și: Alina Eremia, dezvăluiri despre relația cu Edi Barbu: „Vreau să devin mamă” / Exclusiv

Alina Eremia, despre iubitul ei: „E exact așa cum mi-am dorit”

Deși sunt împreună de mai mulți ani, Alina Eremia spune că încă se simte inspirată de partenerul ei și că acesta este exact așa cum și l-a imaginat întotdeauna.

„E minunat, e exact cum mi-am dorit să fie. Nici mai mult nici mai puțin. E iubitor, atent, mă protejează, mă susține, mă inspiră. Comunicăm foarte bine, pe toate planurile”, a dezvăluit Alina Eremia.

Artista spune că Edi Barbu este o persoană care preferă intimitatea și de aceea fuge de lumina reflectoarelor.

„El fuge de lumina reflectoarelor, de camere. Când vede că pun camera spre el… Săracul îl terorizez. Cumva simt nevoia să arăt din anumite momente pentru că mi se par foarte drăguțe, pentru că sunt normale, sunt de cuplu”, a explicat ea.

Citește și: Alina Eremia, despre operații estetice și trucuri de înfrumusețare: „Fiecare este liber să decidă asupra corpului său” / Exclusiv

Citește și: Alina Eremia și-a speriat fanii. A apărut cu un ochi vânăt

Cele mai de preț valori ale Alinei Eremia

Ilinca Vandici a vrut să știe după ce valori se ghidează în viață invitata sa.

„Respectul, adevărul, geneorzitatea, iubirea. Cam după astea mă ghidez. Sunt baza. Și asta apreciez și la celălalt”, a mărturisit Alina Eremia.

„În ultima vreme am fost la o „dietă”. Am fost atentă cu cine e în viața mea, ce ascult, ce urmăresc, ce mănânc, tot. Mi se pare că e foarte important ca atunci când vrei să fii cât mai în contact cu tine ai nevoie ca tot ce se întâmplă în exteriorul tău să se alinieze. Să fie pe aceeași frecvență. Și atunci îmi place să am (în jurul meu) oamenii cu care rezonez”, a explicat artista.

Pe de altă parte, cântăreața spune că este dezamăgită, în general, de persoanele care nu se țin de cuvânt.

„Cel mai tare mă dezamăgesc oamenii care nu își respectă cuvântul dat. Și mi se pare că e o calitate destul de rară. Oamenii promit, dar nu se țin de promisiune. Minciuna cred că poate fi iertată dacă este recunoscută. Unii oameni mint ca să mascheze un adevăr care poate fi dureros pentru alții, dar nu îmi plac oamenii care au senzația că te pot lua de fraieră și că, deși tu le dai ocazia să spună adevărul insistă cu minciuna. Cumva e și un mod de a-ți deschide ochii că poate persoana aceea nu are ce căuta în viața ta”, a precizat Alina Eremia.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Alina Eremia

Sursă foto: Captură video, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter