EXCLUSIV! Daniel Nuță, actorul din serialul „Sacrificiul”: „Ce apreciez eu? Iubirea, în orice formă se manifestă ea”

Daniel Nuță ne-a oferit un interviu, în exclusivitate, în care ne-a vorbit atât despre viața sa personală, despre pasiunile și muzele sale, cât și despre viața sa profesională și, implicit, despre Robert, personajul căruia îi dă viață în serialul „Sacrificiul”.

Ai fost sportiv de Full-Contact, o zonă destul de dură, și totuși ai simțit nevoia să-ți dezvolți latura artistică. Cum și când ai facut trecerea de la luptă la actorie? Ce te-a îndemnat să dai, -dacă spun corect-, “ringul pe scenă”?

Daniel Nuță: Wow! Ce perioadă frumoasă din viața mea a fost, a avut farmecul ei. Cred că e vorba de iubire, pur și simplu. Am iubit sportul încă de mic, am încercat destul de multe posibilități și variante: karate, înot, fotbal, handball, dans sportiv,  dar se pare că în acel moment, abia intrat la liceu, m-am oprit la kickboxing. Disciplină, antrenamente, muncă. Peste doar câțiva ani, aproape de terminarea liceului, visător fiind, cu capul în nori și fluturi în stomac, m-am reîndrăgostit. Ni se întâmplă tuturor, nu? Eu mă îndrăgostisem de film. Descoperisem ceva atât de necunoscut și de fascinant în același timp, încât îmi doream să știu, să văd, să petrec din ce în ce mai mult timp filmând. Experiența mea filmică de atunci … a fost una de școală: profa de franceză voia să producă un film de lungmetraj cu și despre elevii din liceu în limba franceză. Avea o idee, un scenariu și ne-a întrebat pe toți la clasă dacă ne dorim să fim ,,actori”. De ce nu? Cred că o să fie distractiv, mi-am zis. Am sărit câțiva cu mâinile pe sus și…asta a fost. Ne-am pregătit, am filmat, iar la încheierea proiectului s-a întâmplat minunea: vreau să mai filmez.  Mi-am ascultat instinctul. Am început să cunosc oameni din industria filmului și a teatrului, m-au sfătuit, m-am pregătit pentru admitere, și… am intrat la U.N.A.T.C.,,I.L.Caragiale” din București în 2012. Vârtej de evenimente.

Ai 26 de ani și deja o carieră solidă în spate. Pe lângă teatru, ai jucat și în filme și de la anul te vom vedea și pe Netflix. Care este rețeta succesului?

Nu știu. Cred că fiecare dintre noi are propria rețetă, propriile ingrediente pe care le amestecă bine-bine, presară puțin praf de stele și cu puţin noroc s-ar putea să apară succesul. Fiecare dezvoltă în propriul mod o rețetă. Eu, unul, caut să fiu cât mai sincer: față de mine însumi, de meseria mea, de oamenii cu care interacționez. Caut să fiu fericit, e ceva normal. Caut să joc, să scriu, să produc filme, să iubesc, să cunosc oameni, să am o familie. Recunosc, îmi doresc  ca munca mea să ajungă cât mai vizibilă, discutată, solicitată, adică să am succes. Cred însă cu  tărie ca nu trebuie sa se transforme în obsesie, e dăunătoare.

Ce gust are celebritatea când ești actor tânăr?

Cred că seamănă cu cel al unui pahar de vin alb dintr-o podgorie din sudul Italiei, băut pe balconul unei căsuțe pe coasta Mării Mediterane, când vântul abia îți atinge pielea și sunetul de valuri sparte, urechile. Vorbind serios, cred că cineva care devine celebru are o responsabilitate mult mai mare, pentru că are puterea de a-i schimba si de a-i influența în anumite alegeri pe ceilalți, iar sabia are întotdeauna două tăișuri.

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

În teatru sau cinematografie? Unde simți că te regăsești mai mult?

Două lumi total diferite, două  tipuri de manifestare artistică, două forme de comunicare între artist și spectator, aceeași necesitate: dialogul de la om la om, de la suflet la suflet. Altfel, nu există teatru, nu există cinematografie. Sau există, dar e degeaba. Dacă ar fi să aleg, nu aș putea. Depinde de moment, de etapa din viața mea, de starea mea interioară. Dacă am un proiect de film, îmi dedic tot timpul, energia, credința în acel proiect. Dacă joc într-un spectacol de teatru, repetițiile cer un anumit tip de implicare. Odată ce le-ai trăit, le-ai simțit prin toți porii pe amândouă, nu mai poți renunța la niciuna.

Ce crezi că apreciază ceilalți la tine? Dar tu la cei din jur?

Sunt un om dedicat și cu o ambiție care uneori te scoate din minți. Mi-ar plăcea să cred că mai sunt câteva lucruri, dar fără falsă modestie, nu știu mai mult și nici nu vreau să știu. Dacă cineva mă apreciează pentru un anumit lucru, mă bucur și îi mulțumesc. Ce apreciez eu? Iubirea, în orice formă se manifestă ea, pentru Dumnezeu, cultură, artă, oameni, animale, natură, doar iubire să fie.

Ce lecții ai învățat de la marii actori și regizori cu care ai lucrat până acum? Ai un mentor în acest sens?

Ca actor, și presupun că e valabil pentru orice altă meserie din lume, cred că momentele benenfice  pentru dezvoltarea mea constau în întâlnirile pe care le am la lucru.  Ele pot fi directe: contactul la lucru, sfaturi, indicații, dar și indirecte: interviuri, cărți, documentare, filme cu și despre acești artiști pe care îi urmăresc, îi ascult. Din fiecare întâlnire am învățaț, am privit, am studiat și am ,,furat”. ,,În teatru, în film veți fi mari când veți învăța să furați de la cei cu adevărat mari”, ne spuneau în facultate. Mă întrebai de mentor… sunt foarte mulți actori, regizori cărora le iubesc arta și ce au lăsat în urmă, de la care mă inspir în tot ce construiesc. Un lucru pe care țin să-l spun, și este valabil pentru orice om din lume, a devenit un fel de crez pentru mine:  ,,E mult mai bine să cunoști ceea ce poți face, și să o faci precum Hercule” spunea  Stella Adler, o mare actriță americană, profesoara de actorie.

Cine este cel mai aprig critic al tău?

Eu însumi sunt și tot eu sunt si cel mai mare dușman.

Care este filmul tău preferat? Dar cartea?

La Grande Belleza, filmul lui Paolo Sorrentino, un masterpiece pe care îl revăd de câte ori simt nevoia sa ma incarc. Este genul de film tratament pentru mine. Cartea? Romanul ,,Frații Karamazov” a lui F.M. Dostoievski.

Cărui actor i-ai da un Oscar și de ce?

Dacă premiile Oscar înseamnă reperul absolut al calității, valorii, complexității unui act artistic de film, deși nu cred acest lucru, unui actor care încă nu a luat acest premiu: Joaquin Pheonix. A fost nominalizat de trei ori pentru filmele Maestrul, Walk the line și Gladiatorul, dar competiția directă, șansa, norocul din acele momente nu cred că i-au surâs. Sincer, nici nu cred că are nevoie Joaquin de confirmarea Academiei că este cel mai bun actor. El este pur și simplu un actor de geniu, s-a reinventat și a fost excelent în fiecare rol. Premiul crește doar suma din contract și atenția producătorilor care vor să vândă mai departe filmele în cinema. E o industrie. E show business. Arta nu se măsoară în statuetele de aur de pe dulap. Probabil că va lua pentru următorul lui film care va avea premiera în toamnă: ,,Joker”.

Mai cred că orice actor merită un Oscar pentru efortul, munca depusă în pregătirea rolului și pe platourile de filmare. Din exterior pare simplu, o joacă, dar este mai degrabă un joc cu multe reguli și jucat cu extrem de multă dăruire, pasiune și suflet.

Povestește-ne despre pasiunile tale, simt că este o zonă complexă… de la motor la dans, de la lupte la patinaj…

O pasiune veche, pe care am redescoperit-o de câțiva ani, e călăritul. Merg des la un centru de echitație din afara Bucureștiului. Acolo e prietenul meu, pe care călăresc și la filmări, Aramis, cu care am o relație specială, dar intr-adevar, mai nou am făcut o pasiune și pentru motoare.  Îmi place să urc pe munte, dar și să dansez pe plajă. Îmi place să merg la cinema să văd filme, dar mă încântă și ideea de producție de film. Am câteva idei despre viitoarele proiecte pe care vreau să le fac. Îmi place să citesc, dar uneori și scriu. Gânduri, idei de scenarii, versuri. Ador muzica blues a anilor 50’, 60’. Sunetul pe care îl scoate chitara electrică e divin. Îmi place Italia. Ador arhitectura din orașele italienești, cafeaua lor, vinul, mâncarea. Îmi doresc să mă cunosc pe mine însămi cât mai bine, iar cu fiecare pasiune mai nouă sau mai veche, descopăr ceva ce nu știam sau poate uitasem.

Ce raport este între spiritul tău artistic și cel pragmatic?

Încerc să păstrez un echilibru între cele două în general, iar în cazuri particulare, în funcție de ceea ce am de făcut, scot din sertar doar instrumentele de care am nevoie.

Cine a fost idolul copilăriei tale?

Găseam câte un idol în fiecare film sau desen animat pe care îl vedeam, apoi ma jucam de unul singur prin casă: eram polițist, spion, doctor, rockstar, cavaler medieval, luptător, imitam procedurile de karate din filmele cu Bruce Lee sau Jackie Chan. Îmi doream să fiu în locul lor dar nu mă gândeam că sunt actori, pentru mine era fascinant doar ce se întâmplă cu ei. Faptul că astăzi sunt actor, am avut câteva roluri în aceeași cheie și cine știe ce voi mai face pe viitor, face parte din destin.

Care crezi că sunt slăbiciunile tale?

Încă am multe informații de aflat, multe locuri, filme, spectacole, muzee de văzut, multe cărți de citit, multă muzică de ascultat, mulți oameni de cunoscut, multe lucruri de descoperit.

Pari un bărbat foarte sensibil, romantic, emotional, inspiri încredere, un cavaler în adevăratul sens al cuvântului. Este un atu în zilele noastre?

După multe experiențe plăcute sau mai puțin plăcute, cred că cel mai important atuu pentru mine este onestitatea, față de mine, față de ceea ce fac și față de oamenii din jurul meu. Curățenia interioară, echilibrul, bucuria de a trăi. Într-o lume controlată de tehnologie, lipsită de mister, când privirile ne sunt îndreptate mai mult în jos, când ,,planeta nu se mai mișcă după Soare, ci după rezultatele de marketing și vânzări”, un zâmbet sincer, o pereche de ochi plini, o atingere caldă sunt ca o gură de aer tare pe vârful unui munte. Restul, romantismul, cavalerismul, simțul umorului, sunt detalii care ne definesc ca individualități, dar în esență: Hai să trăim!

Ce ne poți spune despre Robert, personajul pe care îl interpretezi în serialul Sacrificiul? Ce asemănări și deosebiri există? I-ai împrumutat ceva din caracterul tău?

Robert este un viitor medic cardiolog, momentan rezident, un spirit liber, fără prejudecăți sau reguli așa-zis normale după care să își ghideze viața. Este un medic ,,de rasă” , vine dintr-o familie de doctori, a crescut alături de părinții lui prin spital, prin gărzi și e îndrăgostit de medicină. Drumul lui este absolut clar. O iubește pe Ioana Popescu ca un nebun. Ea este tot medic, proaspăt intrată la rezidențiat și femeia pentru care el ar fi capabil de orice ,,sacrificiu”, ar întoarce lumea cu susul în jos doar pentru ca ea să fie fericită alături de el. Femeia cu care visează ca într-o zi să construiască o casă, să formeze o familie.

Spre deosebire de mine, Robert este mult mai pragmatic, lucrurile sunt destul de logice și clare pentru el, nu-și pune prea multe întrebări, ci doar actionează. Poate chiar mult mai curajos decât mine. Ce i-am adus eu, a fost poate spiritul rebel, spiritul de ,,orice e posibil dacă vrei și crezi cu adevărat”. L-am îmbrăcat cu geaca de piele cu ținte, jeanși clasici, ghete, l-am urcat pe motor, l-am pus să asculte rock&blues. Lucruri care mă definesc pe mine, astăzi 2019.

Ce întrebare ai vrea să-ți fi pus și eu am omis?

Crezi în Dumnezeu? Da, cu tărie.

Vezi care sunt cele mai tari filme seriale!

Sursă foto: PR

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News