EXCLUSIV. Ce a făcut Dragoș Moldovan cu banii de la „Vocea României“ FOTO

De Georgiana Averchi, pe Ultimul update Luni, 30 martie 2020, 17:25
Cu o „voce ca un spectacol, o voce cu care se poate face absolut orice“ – Horia Brenciu, „o voce ce taie ca un laser și mîngâie ca o pană“ - Tudor Chirilă și „o putere în suflet care răzbate mult și ajunge la sufletele oamenilor“ – Irina Rimes, Dragoș Moldovan a câștigat ultima ediție a show-ului „Vocea României“, aducându-i lui Tudor Chirilă, antrenorul său, cea de-a patra victorie în show-ul de la Pro TV.

La finalul concursului, în decembrie, tânărul de 22 de ani nu era hotărât ce va face cu marele premiu, se gândea probabil că îi va investi în carieră „Nu m-am gândit, pentru că este o sumă mare pe care sincer nu am avut-o încă în mână și nici nu mi-am imaginat cum ar fi. Mai am timp câteva zile să îmi revin după această experiență și să mă gândesc ce aș putea face cu atâția bani“, a declarat artistul pentru Libertatea.

După trei luni de la marele eveniment, Dragoș ne-a povestit în exclusivitate că o parte din bani i-a investit în instrumente și în muzică, iar „de restul mi-am cumpărat un apartament în Timișoara așa cum vă spuneam chiar după finală, când dădeam primul interviu pentru Unica!“.

„Am trezit un interes în oameni“

După „Vocea României“, Dragoș spune că viața nu i s-a schimbat foarte mult.

Cântam live mult și înainte, schimbarea este că acum cânt… foarte mult sau cel puțin… așa era planul. În martie și aprilie era programat un turneu național, dar din cauza virusului a trebuit să anulăm turneul.
Diferența majoră este că acum, devenind „Vocea României“, am trezit un interes în oameni și îmi este mult mai ușor să îi aduc la concertele mele“.

Dragoș urmează să lanseze un album anul acesta cu trupa rock ce poartă numele său, dar și cu cea de-a doua, Pandora, iar în toamnă au pregătit un turneu în toată țara. Momentan, deși mărturisește că nu e deloc încântat de viața în izolare, se bucură că are timp să termine un nou album și să lucreze la noi melodii.

În prezent, Dragoș urmează cursurile Conservatorului din Timișoara, unde studiază chitara, iar muzica este pe primul loc în viaţa lui: „Când sunt obosit, cânt, când sunt fericit, cânt“. Câştigătorul de la „Vocea României“ cântă încă din copilărie, iar muzica rock a descoperit-o la 7 ani, când cu banii câştigaţi la colindat şi-a cumpărat prima chitară și crede că moşteneşte talentul de la bunicul său, fost tenor la Opera Română din Timişoara.

Mai multe poze de la concertele live ale lui Dragoș Moldovan – în galeria de mai sus.

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter