Dorian Popa, închis într-un sicriu timp de 20 minute

De Oana Savin, pe
Dorian Popa a fost nevoită să stea închis într-un sicriu timp de 20 de minute, acestea fiind cele mai lungi minute din viața artistului. Deși la început i s-a părut ceva amuzant, la final, Dorian a mărturisit că a „transpirat cât două antrenamente legate la sală”.

Totul s-a întâmplat la iUmor, unde cântărețul l-a ajutat pe mentalistul Simion Ștefan. Chiar dacă au fost implicaţi în numărul său și Delia și Cheloo, accentul s-a pus pe Mihai Bendeac, cel căruia i s-a pregătit o surpriză.

Dorian Popa, închis într-un sicriu timp de 20 minute

În momentul în care mi-a prezentat Ștefan planul, am zis da, ce amuzant! Eu îl ador pe Bendeac, îi și sunt dator pentru că a făcut un video despre mine care a devenit viral! Doar că socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg. Am ajuns pe platou și am aflat că am de stat în sicriu, cu capacul închis, vreo 15-20 min. Nu a fost de glumă deloc, pentru că nu mai aveam aer la un moment dat! Am transpirat cât nu transpir în două antrenamente legate la sală, iar în ultimele minute nu vreți să știți cum respiram!”, a declarat Dorian Popa.

Sursă foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter