Dietă: Cum slăbeşti 10 kilograme după sărbători?

De Libertatea pentru femei, pe

Dacă simţi că ai mâncat puţin mai mult decât ţi-era necesar în perioada vacanţei de iarnă, poţi încerca o dietă uşor de respectat şi care dă rezultate în numai câteva zile.
Atitudinea pe care trebuie să o avem faţă de alimentaţie este să nu facem excese, iar medicul nutriţionist Şerban Damian subliniază şi el acest lucru. „În general, viaţa noastră trebuie să fie moderată. Nu trebuie să mâncăm până nu ne mai putem ridica de la masă. Presupunând că s-a întâmplat acest lucru, pentru a ne reveni la forma de dinaintea Sărbătorilor, trecem la o alimentaţie mai normală, echilibrată, dar cu ceva mai multe citrice sau salate şi începem sau continuăm să facem şi puţină mişcare”, spune specialistul. Noi îţi prezentăm o variantă de dietă pe care o poţi încerca şi care te va face să te simţi mai energică şi să scapi de surplusul acumulat în vacanţă.

►LUNI

Mic dejun: o cană cu lapte, 30 g cereale integrale, o linguriţă miere.
Gustare: 1/2 portocală.
Prânz: 80 g paste integrale, o lingură sos de roşii, 200 g salată de varză proaspătă.
Gustare: un grepfrut.
Cină: 100 g fasole verde fiartă, stropită cu ulei de măsline, 100 g piept pui/curcan la grătar.

►MARŢI

Mic dejun: 30 g cereale, 125 ml iaurt natural.
Gustare: 1/2 portocală.
Prânz: 100 g paste fierte cu sos de ceapă şi ardei, 200 g salată de roşii.
Gustare: două mandarine.
Cină: 100 g peşte la grătar, un dovlecel fiert presărat cu telemea rasă, două felii pâine integrală.

►MIERCURI

Mic dejun: o cană cu lapte, două felii de pâine, o lingură brânză proaspătă de vaci sau urdă.
Gustare: 3 smochine uscate.
Prânz: 200 g paste cu ciuperci, 100 g salată de varză cu ulei de măsline.
Gustare: 1/2 pomelo.
Cină: 200 g piept de pui fiert, doi morcovi, salată verde.

►JOI

Mic dejun: 30 g cereale, 125 ml iaurt.
Gustare: o felie ananas.
Prânz: 200 g orez cu 100 g ciuperci şi mirodenii.
Gustare: un măr.
Cină: omletă din două ouă, o felie pâine integrală.

►VINERI

Mic dejun: 150 ml lapte, 2 felii de pâine neagră, o linguriţă miere.
Gustare: 125 ml iaurt natural.
Prânz: 100 g paste fierte, 100 g spanac fiert, 150 g peşte la grătar.
Gustare: un kiwi.
Cină: 150 g cartofi fierţi stropiţi cu ulei de măsline, 100 g brânză 0,2% grăsime.

►SÂMBĂTĂ

Mic dejun: 150 ml lapte, 4 biscuiţi digestivi, o lingură brânză de vaci.
Gustare: 40 g nuci/migdale crude.
Prânz: 150 ml supă de legume, 100 g salată de ţelină cu mere, două felii pâine integrală.
Gustare: un măr.
Cina: 100 g piept de pui la grătar, 150 g salată de legume verzi.

►DUMINICĂ

Mic dejun: 30 g cereale, 125 ml iaurt natural, o linguriţă miere.
Gustare: 50 g stafide.
Prânz: 150 g spanac fiert cu 100 g file de ton.
Gustare: 1/2 portocală.
Cina: 200 g salată verde cu un morcov ras, stropite cu o linguriţă ulei de măsline, 150 g carne curcan la grătar, două felii pâine integrală.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter