Dara lansează „Ruleta”, o piesă manifest, profundă și vindecătoare

De Unica.ro, pe

În vremuri de mare încercare pentru umanitate, în plin război între Rusia și Ucraina, muzica poate aduce alinare. Dara lansează „Ruleta”, o piesă emoționantă, profundă, inspirată din traumă și suferință, care se potrivește situației actuale, durerii și neliniștii care a cuprins Europa, dar și multe alte state din lume.

Dara lansează „Ruleta”, o piesă manifest, profundă și vindecătoare

Atunci când cuvintele parcă nu mai au putere, muzica unește suflete și așterne puțină liniște, iar solidaritatea și compasiunea aduc speranță.

„La vârsta de 5 ani, am simțit prima dată frica de război. Poate pentru că bunica mea mai povestea uneori rupturi de istorii despre «cum a fost pentru ea, fetiță de 6 ani, să treacă prin cel de-Al Doilea Război Mondial», sau poate pentru că am aflat prea devreme, la vârsta de 3 ani, cum e să simți că într-o noapte cineva intră peste familia ta și îți distruge orice senzație de siguranță.

Copiii sunt nevinovați și neputincioși. Acum un an, am scris o piesă care este foarte personală și urma să fie lansată pe 23 martie, ziua în care lansez albumul. «Ruleta» era istoria despre trauma mea pe care nu am putut-o povesti în cuvinte mulți ani.

Acum, din păcate, a devenit istoria despre trauma unei întregi națiuni, a copiilor unui popor. Niciun copil în lumea asta nu merită să vadă și să simtă ceea ce simt copiii din Ucraina acum. Mă rog ca îngerii păzitori care m-au ocrotit pe mine în 1996 să îi ocrotească și să le aducă liniștea și pacea la ei acasă cât mai curând”, a declarat Dara.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Papa Francisc l-a sunat pe Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Ce a vrut să-i spună personal

Maria Sharapova, apostrofată în online după începerea războiului din Ucraina. Ce-i reproșează internauții

Putin ar fi trimis la Kiev mercenari din Africa pentru a-l asasina pe președintele Zelenski

„Ruleta” a fost compusă de Dara și AlbWho, versuri Dara, producție Vlad Măzărel. Piesa a fost lansată cu lyric video, filmat și editat de Alexandru Mureșan. În descrierea videoclipului, Dara a menționat surse credibile către care cei care pot și vor să dea o mână de ajutor să se îndrepte, pe care le găsești și aici: Cum poți ajuta Ucraina!

Dara este un artist și compozitor cunoscut publicului din România datorită unor piese în colaborare cu Antonia, Carla’s Dreams, INNA și Sasha Lopez.

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter