Fiica ministrului rus al Apărării, topless la malul Mării Negre

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 12 august 2022, 11:40

Ksenia Shoigu (31 de ani), fiica ministrului rus al Apărării, Sergei Shoigu (67 de ani), s-a fotografiat topless la plajă, la malul Mării Negre. În același timp, trupele tatălui ei sunt acuzate de numeroase atrocități, inclusiv agresarea fizică a recruților, violarea și uciderea copiilor în Ucraina.

Fiica ministrului rus al Apărării, topless la malul Mării Negre

Ksenia a publicat respectivul videoclip la două săptămâni după ce i-a însoțit pe tatăl ei și pe președintele rus Vladimir Putin într-o vizită în Sankt Petersburg. Imaginile au stârnit numeroase reacții furioase.

Încă din martie 2022, Ksenia este ținta unui val de critici în mediul online, în urma invaziei rusești din Ucraina. Pentru a reduce reacțiile negative de pe Instagram, la acea vreme, tânăra a publicat un videoclip alături de fiica ei, Milana. În filmare, Ksenia poartă un tricou galben, iar fiica ei un body albastru, culorile steagului ucrainean.

Tot atunci, în mediul online, Ksenia a declarat că viața ei a fost schimbată de „operațiunea specială a Rusiei în Ucraina”, însă fără a-și exprima opinia cu privire la război.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: Amanta lui Putin, mit sau realitate? Ce rol ar avea Alina Kabaeva de fapt

Citește și: Vladimir Putin ar fi bolnav, susțin mai multe soții de foști oligarhi ruși. „E un om paranoic și răzbunător, care nu iartă nimic”

Citește și: Un soldat ucrainean considerat mort după ce tancul în care se afla a explodat s-a târât 6 km, cu picioarele rupte, până a fost salvat

Citește și: Ce i-a spus ministrul-adjunct al Apărării din Rusia unui soldat care și-a pierdut piciorul în Ucraina

„Viața s-a divizat în «înainte» și «după». Orice acțiune militară este ultima soluție, ceea ce înseamnă că altă cale nu exista”, mărturisea Ksenia la acea vreme, fără a explica de ce era inevitabilă invazia pe care tatăl ei a negat-o pe 11 februarie, în timpul întâlnirii sale cu secretarul de stat al Apărării Marii Britanii, Ben Wallace.

„Nu mi-e rușine că sunt rusoaică. Îmi iubesc țara natală și pe cetățenii ei, oriunde ar locui ei în prezent. Azi, întreaga lume «civilizată» a demonstrat că are un standard pentru ea și unul complet diferit pentru noi. O să continui să muncesc, să fac tot ce pot pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie, să-mi iubesc și îngrijesc familia”, a completat, potrivit Daily Mail.

Foto: Profimediaimages.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter