Cum a reacționat prințesa Diana când a crezut că e înșelată

De Adina Radu, pe

Camilla și-a dat seama că devenise antipatică Dianei, așa că a început să evite petrecerile și întâlnirile la care erau prezenți prințul și prințesa de Wales.

La un moment dat, Camilla s-a îmbolnăvit de meningită, iar Charles a rugat un prieten apropiat să-i trimită flori din partea lui. Diana a aflat și au avut certuri teribile. Din nefericire, certurile nu s-au oprit aici, Diana a aflat și de o brățară de aur pe care Charles urma să o ofere Camillei cu două săptămâni înainte de nuntă, dar și altor femei care i-au fost alături atunci când era burlac. Brățara destinată Camillei avea însemnele G și F, inițialele poreclelor Glayds și Fred, după cum se alintau Charles și Camilla.

Pe 29 iulie 1981, prințul Charles a luat-o de soție pe Diana deși nu era convins că ar trebui să facă. Lucrurile era deja aranjate, așa că nu mai putea da înapoi. Spera ca lucrurile să se așeze după căsătorie. Nici Diana nu era convinsă că ar trebui să meargă mai departe cu nunta. Surorile ei i-au spus că e prea târziu să se răzgândească.

Luna de miere a fost un dezastru. Au plecat într-o croazieră pe Marea Mediterană, pentru ca apoi să petreacă ceva timp undeva la țară, în Balmoral. Prințul Charles se aștepta să aibă timp pentru înot, citit și pictat. Voia să discute cărțile pe care le citea cu Diana, dar Diana ura ideea că soțul ei prefera să citească în loc să stea cu ea.

Într-o zi, în timp ce își consultau agendele, o poză cu Camilla Parker Bowles a căzut din agenda prințului. Într-o seară, Diana a observat că soțul ei purta butonii de la Camilla, deși avea sute de alți butoni.

Se pare că o persoană inteligentă ca prințul Charles nu a putut să vadă ce este în neregulă că avea în agenda personală o poză cu fosta iubită. Nu știa cum să se comporte cu tânăra sa soție cum nu știa nici măcar să se îmbrace singur.

Prințesa Diana avea accese de furie, mânca mult, vomita și era încă obsedată de Camilla, în timp ce Charles nu îi dădea asigurări că nu are de ce să își facă griji.

În Balmore, viața la țară nu i-a priit Dianei, a slăbit enorm, a avut în continuare accese de furie. Nici măcar verigheta nu îi mai stătea pe deget, așa că Charles a trimis-o la modificat.

Timpul a trecut și prietenii fideli ai prințului Charles au observat că acesta devenise apatic. Ajunsese la 38 ani să nu-l mai bucure nimic. Prietenii știau că singura care îi poate readuce pofta de viață este Camilla, femeia cu care rupsese legătura după ce s-a căsătorit.

Camilla a fost flatată și cei doi au început să se revadă și să își refacă relația pe care au avut-o când erau mai tineri.

Sursa foto Northfoto/ © KEYSTONE Pictures USA

Citește și Motivul ascuns pentru care Prințesa Diana purta un plic din satin la toate evenimentele

Citește și Greșeala pe care a făcut-o Prințesa Diana în ziua nunții

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter