Cum arată coroanele și ținutele folosite la încoronarea regelui Charles al III-lea: ”Cele mai puternice simboluri ale monarhiei”

De Oana Savin, pe Ultimul update Sâmbătă, 06 mai 2023, 16:08

Încoronarea regelui Charles al III-lea are loc sâmbătă, 6 mai, la Londra, iar, în ultimele zile, atenția a fost îndreaptă tot mai mult asupra ținutelor și bijuteriilor pe care monarhul britanic și soția sa le vor purta în timpul ceremoniei.

Dacă ținutele regelui Charles al III-lea și ale reginei consoarte Camilla au fost păstrate în mare secret, se știe că cei doi vor purta două coroane istorice pe capete.

Totul despre coroanele istorice ce vor fi purtate de regele Charles și Camilla în ziua încoronării

Monarhul britanic, în vârstă de 74 de ani, va fi oficial încoronat pe data de 6 mai 2023, la Westminster Abbey, iar coroanele folosite în această zi au o adevărată istorie în spate.

Alături de multe alte tradiții regale ce vor fi îndeplinite la ceremonie, Regele Charles al III-lea și regina consoartă Camilla vor purta câteva dintre cele mai prețioase bijuterii ale Coroanei.

În pregătirea evenimentului, prima încoronare din ultimii 70 de ani, atât coroana regelui Charles al III-lea, cât și coroana reginei Camilla sunt supuse unor ușoare modificări.

„Bijuteriile Coroanei sunt cele mai puternice simboluri ale monarhiei britanice și au o profundă semnificație religioasă, istorică și culturală. De la originile lor fascinante, până la utilizarea lor în timpul ceremoniei de încoronare, noua transformare a Casei de bijuterii va prezenta istoria bogată a acestei colecții magnifice cu mai multă profunzime și mai multe detalii decât oricând”, a declarat Charles Farris, istoric, citat de People.

Citește și: Regele Charles, supărat că nu își va vedea nepoții la încoronare: ”Este trist, este foarte dezamăgit”

Coroana Sfântului Edward are un capac de catifea cu o bandă de hermină și un cadru din aur solid

În ziua cea mare, Regele Charles va fi încoronat cu coroana St. Edward, care a fost creată pentru prima dată pentru regele Charles al II-lea, în 1661 și a fost un înlocuitor pentru coroana anterioară, care fusese topită în 1649.

Potrivit palatului, originalul ar fi datat din secolul al XI-lea, de pe vremea lui Edward Mărturisitorul, ultimul rege anglo-saxon al Angliei.

Coroana St. Edward are un capac de catifea cu o bandă de hermină și un cadru din aur solid. Este decorată cu rubine, ametiste, safire, granat, topaze și turmaline. Aceasta încorporează elemente ale designului original având patru cruci pattee și patru flori de lis, precum și două arcade. Această coroană este rezervată pentru încoronări și a fost folosită ultima dată de regretata regină Elisabeta a II-a.

Citește și: 6 lucruri pe care nu le știai despre Regina consoartă Camilla. Cum l-a cunoscut pe regele Charles și de ce i-a refuzat cererea în căsătorie

Citește și: Regele Charles a ales meniul pentru ziua încoronării. Ce artiști vor cânta la marele concert din 7 mai

Regele Charles va purta două coroane

După ce este încoronat cu coroana Sfântului Edward, regele o va schimba pe aceasta cu coroana imperială de stat, folosită mai des. Coroana imperială de stat a fost purtată și de regina Elisabeta la încoronarea ei și a fost ultima dată văzută pe sicriul regretatei suverane în septembrie 2022.

Această coroană a fost comandată în 1883 pentru încoronarea reginei Victoria. Uimitoarea coroană conține al patrulea dintre cele mai mari diamante lustruite, „Cullinan II”, având o greutate de 317.4 carate.

Deasupra diamantului Culinan II, stă uluitorul Black Prince Ruby, una dintre cele mai vechi piese din colecția de bijuterii a familiei britanice. Casca este, de asemenea, decorată cu încă patru rubine, 11 smaralde, 17 safire, 269 perle și peste 2.500 de diamante mai mici.

Citește și: Dress code-ul impus de regele Charles pentru ziua încoronării. Monarhul britanic încalcă tradiția regală

Regina consoartă Camilla va purta coroana Reginei Maria

Înainte de încoronare, Palatul Buckingham a anunțat că Regina Consoartă va purta coroana Reginei Maria, care prezintă 2.200 de diamante și a fost purtată de Regina Maria, când a luat parte la ceremonia de încoronare, alături de soțul ei, Regele George V, în anul 1911.

Alegerea de a purta o coroană existentă ca Regină Consoartă este neobișnuită și nu a mai fost făcută din secolul al XVIII-lea, când regina Caroline, consoarta lui George al II-lea, a purtat coroana Mariei de Modena. Palatul Buckingham a menționat că decizia a fost luată „în interesul durabilității și eficienței”.

Ca un omagiu adus regretatei regina Elisabeta, coroana va fi îmbunătățită cu diamantele Cullinan III, IV și V, care fac parte din celebrul diamant Cullinan, cel mai mare găsit vreodată. Aceste bijuterii au făcut parte din colecția personală de bijuterii a suveranei și erau adesea purtate ca broșe.

Regele Charles, haine de aur la ceremonia de încoronare

Pe parcursul ceremoniei de încoronare, regele Charles al III-lea va purta niște veșminte strălucitoare, unele dintre acestea fiind create pentru străbunicul său, George al V-lea.

Prințul William îl va ajuta pe tatăl său, în timpul slujbei, punându-i pe deasupra o haină ceremonială.

Pentru încoronare, suveranului britanic I se va da o haină lungă, strălucitoare, cu mâneci aurii, numită Supertunica. Roba a fost creată în 1911 pentru George al V-lea și a fost purtată la încoronări succesive, inclusiv de regretata regină Elisabeta a II-a, notează BBC.

Roba cântărește aproximativ 2 kilograme, este confecționată din pânză de aur – fir de mătase învelit în bucăți subțiri de metal auriu sau argintiu – și este brodată cu arabescuri stilizate și motive florale. Deasupra supertunicii va sta o mantie lungă până la podea numită Mantaua Imperială sau Roba Regală, care a fost făcută pentru George al IV-lea în 1821. Aceasta cântărește 3-4 kilograme.

Mantaua, care se prinde peste piept cu o clemă de aur în formă de vultur, este inspirată din ansamblurile antice de încoronare și este menită să simbolizeze natura divină a regalității.

Fabricată din pânză de aur, mantaua este împodobită cu motive precum flori de lis, vulturi imperiale și embleme florale naționale de trandafiri roșu-roz, ciulini albaștri și trifoi verde.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum arată coroanele ce vor fi purtate de regele Charles al III-lea și regina consoartă Camilla la încoronarea din 6 mai

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter