Cristina Șișcanu, aventuri la înălțime: „Am inima cât un purice”

De Oana Savin, pe

Cristina Șișcanu, la fel ca majoritatea vedetelor din România, a plecat împreună cu familia sa în vacanță. Doar că nu se aștepta să treacă printr-o mică aventură care să o țină cu sufletul la gură.

Cristina și Mădălin Ionescu au ales ca destinație Alpii Italieni, pentru a petrece câteva zile minunate împreună cu fiica lor, Petra.

Cristina Șișcanu, aventuri la înălțime: „Am inima cât un purice”

A vizitat locuri superbe, a testat preparate delicioase și s-a lăsat convinsă să facă și o mică excursie… la înălțime.

La fel ca mulți alți turiști, Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu au decis să urce pe munte cu o telecabină. Doar că, aceasta mică călătorie cu telecabina a reprezentat o adevărată aventură pentru prezentatoare, căreia îi este frică de înălțimi.

Cristina a povestit totul într-o postare pe Instagram, filmulețul fiind realizat chiar în telecabină.

Postarea a fost însoțită de mesajul: „Suspendați la peste 1000 de metri înălțime”

„Suntem în telecabină. Nu știu ce a fost în capul meu să accept așa ceva… Îmi e o frică. Dar priveliștea este superbă”, spune Cristina Șișcanu.

Citește și: Cristina Șișcanu, probleme cu menajera care îi lua diverse lucruri din casă: „Venea de două ori pe săptămână!”

„Am inima cât un purice”, completează soția lui Mădălin Ionescu.

La un moment dat, aceasta își întreabă soțul în cât timp ajung la destinație, nerăbdătoare să ajungă cât mai repede cu picioarele pe pământ.

„În 10 minute”, îi răspunde Mădălin Ionescu zâmbind.

De asemenea, Cristina Șicanu a afirmat că Petra se simte foarte bine în telecabină, mai ales că a găsit acolo și un cățel cu care s-a tot jucat.

Ținuta cu care a stârnit controverse pe rețelele de socializare

În mica ei aventură prin Alpii Italieni, Cristina Șișcanu a plecat îmbrăcată într-o haină de blană bej, masivă, pe care a accesorizat-o cu o căciulă pufoasă, în nuanță asemănătoare și cu o geantă neagră.

Deși ținuta este una la modă, iar haina este una călduroasă, fiind necesară într-un mediu cu temperaturi scăzute, aceasta nu a fost pe placul unor internauți.

Citește și: „Să se oripileze Buhnici!” Cum s-a fotografiat Cristina Șișcanu în semn de revoltă față de declarațiile scandaloase ale vloggerului

Citește și: Cristina Șișcanu și Cătălin Botezatu au îngropat securea războiului: „S-a lăsat cu multe lacrimi”

„Fără supărare dar tare dubioasa plus căciulă..acum gusturile nu se discută”, a scris o persoană pe Instagram.

„Geanta e superbă..și ursonul dacă era zăpadă nu mai zicea nimeni că îți stă rău”, a scris o altă admiratoare de-a Cristinei Șișcanu, căreia soția lui Mădălin Ionescu i-a răspuns: „Este zăpadă, dar nu se deve în poză”.

„De obicei imi place stilul tău vestimentar dar ăsta de ursoaică nu”, a mai comentat o persoană.

Pe de altă parte, Oana Lis a apreciat ținuta Cristinei Șișcanu: „Fitză”.

Vezi mai multe imagini cu Cristina Șișcanu în vacanță, în Galeria FOTO

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter