Chef Sorin Bontea a colecționat bețișoare în Asia Express

De Oana Savin, pe Ultimul update Vineri, 21 februarie 2020, 12:43
Chef Sorin Bontea și-a descoperit o nouă pasiune în timp ce filma pentru emisiunea Asia Express. Celebrul bucătar a plecat acasă cu o mulțime de bețișoare.

Când ai un singur Euro în buzunar e greu să îți faci poftele indiferent în ce parte de lume te-ai afla. Plecat în aventura vieții lui, Asia Express – Drumul Comorilor, chef Sorin Bontea a găsit totuși o metodă de a-și face mici bucurii. Pasionat de mâncarea asiatică, dar și de tacâmurile lor, acesta a colecționat, sau mai bine zis a strâns, bețișoare pe tot parcursul călătoriei sale.

În Asia Express am adunat povești și amintiri cât pentru o viață, dar mi-am dorit să iau totuși cu mine și câteva lucruri. De suveniruri nu prea se punea problema, așa că am început să adun bețișoare. Pe unele le-am cerut efectiv de la cei care ne ofereau cazare, le-am povestit de pasiunea mea pentru mâncarea asiatică, am schimbat câteva sfaturi de bucătărie, așa că nu a fost foarte greu să îi conving. Chiar dacă seamănă între ele pentru mine fiecare set e special pentru că îmi aduce aminte de câte o seară petrecută în Asia Express și, credeți-mă, am  avut niște cazări memorabile!”, a povestit Chef Bontea.

Sorin Bontea face echipă cu Răzvan Fodor în cel de-al treilea sezon al reality-show-ului Asia Express. Alături de ei au plecat în Filipine și Taiwan alte opt perechi formate din Speak și iubita lui, Ștefania, Nico și fiica ei, Alexandra, Adda și soțul ei, Cătălin, Ristei și fratele lui, Dan, Maria Buză și Lia Bugnăr, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun, Radu, Alex Velea și Mario Fresh.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu chef Sorin Bontea din Asia.

Sursă foto: Arhivă, PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter