Cezar Ouatu s-a despărțit de iubita sa chiar de Dragobete. Prima declarație a contratenorului

De Mădălina Manole, pe
Cezar Ouatu pare să aibă parte de ghinion după ghinion în dragoste. Talentatul contratenor s-a despărțit de Andreea Vilău, partenera sa de viață din ultimul an, iar vestea tristă a fost dată chiar de artist.

Cezar Ouatu, în vârstă de 39 de ani, a punctat până acum trei relații de lungă durată cu persoane cunoscute în lumea mondenă, însă cu niciuna dintre acestea nu a avut șansa de a ajunge la altar. După ce, fără succes, și-a mărturisit iubirea pentru soprana Angela Gheorghiu și a îngenunchat în fața Andreei Petrilă, interpretul de operă părea că și-a găsit liniște în brațele Andreei Vilău, 31 de ani, de profesie make-up artist, însă, iată că de Dragobete, acesta a anunțat despărțirea de iubita sa pe rețelele ed socializare: „Îți mulțumesc din suflet pentru toate clipele minunate, pentru blândețea și răbdarea ta! Îmi este greu să aștern aceste cuvinte și cred că ceva de fiecare dată când drumurile mele, ale tale, ale noastre se separă parcă ceva din noi se rupe! Ar fi fost un an și astăzi Dragobetele, pentru mine este doar o simplă zi gri unde am decis să o fac public nedorindu-mi alte discuții colaterale pe această tema delicată!  Sometimes i just want to get far away from it all’ (n.r. câteodată vreau să plec departe de toate”, – a scris Cezar Ouatu pe Facebook.

Cezar Ouatu s-a despărțit de iubita sa chiar de Dragobete. Prima declarație a contratenorului

Cezar Ouatu a făcut și prima declarație despre despărțire, în direct, la Antena Stars: „Nu s-a pus problema neapărat de o despărțire, dar, deocamdată, ceea ce am simțit eu sunt oarecum anumite drumuri separate în acest moment, dar nu se știe niciodată. Eu cred că da (n.r. se vor împăca). Clar că fiecare dintre noi își asumă greșeli, chestii pozitive, chestii negative, nimeni nu e perfect. (…) Noi am zis acum deocamdată să fim așa pe drumuri diferite, dar cred că avem multe de învățat, am avut multe de învățat unl de la celălalt. Noi tocmai am venit dintr-o vacanță din Republica Dominicană, a fost suprb. Uneori sunt și factori externi, nu pot să dau prea multe detalii, care afectează uneori anumite… chimii dintre oameni”, – a mărturisit Cezar Ouatu pentru Antena Stars.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter