Ce a furat Augustin Viziru dintr-un magazin din Anglia: „Era vreo 700 de lire!”

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 10 ianuarie 2022, 13:40

Actorul Augustin Viziru (41 de ani) a povestit în cadrul podcast-ului lui Radu Țibulcă o întâmplare destul de jenantă de pe vremea când era adolescent. Actorul obișnuia să plece prin turnee în diverse țări cu școala de fotbal de care se ocupa familia lui. Așa se face că pe când avea în jur de 16 ani a furat, pentru prima oară în viața lui, ceva dintr-un magazin din Anglia, dar nu a fost prins.

Am furat o singură dată, eram în Anglia. Tata ce făcea? Noi aveam școală de fotbal și plecam în turnee peste tot, în Anglia, Spania, Italia, Franța, văzusem toată Europa în lung și-n lat numai cu autocarul. Eu am fobie de autocar. Și acum ne-au trimis în Anglia și tata, pe vremea aia cum erau legile, că erau bani la mijloc, tata trebuia să dea, trebuie să arăți câte 500 de dolari la vamă ca să te lase să treci, că așa era legea pe vremea aia. Nu putea tata să trimită pe orice, nu avea încredere. Și eu aveam 15 sau 16 ani. În mine avea încredere, știa că sunt descurcăreț. Mă trimitea pe mine tot timpul.

Când am ajuns în Anglia acolo, ne-am suit pe feribot. Și în subordine eu aveam o grupă de copii de 12 sau 13 ani. La un moment dat l-am văzut pe unul că fură un parfum. I-am zis: ‘Băi, fraiere. Vezi că ai o bară metalică pe sticluță, când trece de porți, sună. Și te prind’. Eu n-am avut nicio intenție, dar el a scos aia, și a ieșit afară cu parfumul, toată echipa de copii a văzut ce a făcut ala. Și toată lumea a zis că merge treaba – a explicat actorul.

Citeşte şi: Andreea Esca: „Eu, pe litoral. Intru la regim!” Poza în care fanii abia au recunoscut-o

Citeşte şi: Augustin Viziru, despre dependența de jocurile de noroc: „Nu regret, chiar dacă am pierdut mulți bani”

Citeşte şi: Ce ne rezervă 2022? Neti Sandu, previziuni pentru acest an

Citeşte şi: La ce alimente a renunțat Micutzu pentru a slăbi. Comediantul a dat jos 50 kg

A urmat apoi prima lui experineță cu furatul. Fiind pasionat de biliard, Augustin Viziru a furat un tac.

Și am ajuns în Anglia și eu acum zic că îmi era așa… nu furasem niciodată, dar eram pasionat de biliard. Am intrat într-un magazin și am văzut un tac de snooker frumos, superb. Era vreo 700 de lire. Eu știam biliard, l-am luat, m-am uitat, casieria era în spate, era un culoar cu haine, nu știa lumea pe vremea aia de ce erau în stare românii. L-am desfăcut, l-am băgat pe crac pe primul, pe al doilea… Băi, o adrenalină și niște emoții ce am avut atunci nu poți să îți dai seama. În momentul în care am ieșit afară: Așa ușor e? Și am zis că nu mă opresc – a continuat actorul.

Și nu s-a oprit, dar următoarea încercare de furt a fost observată de angajata magazinului și de atunci s-a lecuit de acest obicei.

Și avea tata o secretară și mi-a zis să îi iau și ei o fustă. Am intrat, am luat fusta, am băgat-o în pantaloni, am ieșit cu fusta afară. Apoi a venit o angajată de acolo după mine, că am luat ceva fără să plătesc, i-am zis că sunt antrenor, că am copii cu mine. Am luat-o pe stradă cu angajata să merg după copii înainte. Și era asta în partea stângă, secretara lui tata în mijloc și eu în dreapta. Și secretara avea o punga în mâna stângă, nu știam cum să îi zic să o mute pe dreapta ca să scot fusta și să o arunc. Ea era panicată, cum eram și eu de altfel. I-am făcut semn până la urmă, am scos fusta din pungă și am aruncat-o sub o mașină – a mai spus actorul.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter