Augustin Viziru a schimbat prefixul. Prima aniversare în rol de tată. Cum arată fetița actorului

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 10 august 2020, 14:39
Augustin Viziru a schimbat prefixul. Carismaticul actor a împlinit 40 de ani și, totodată, a celebrat prima sa aniversare în ipostază de tată.  

Augustin Viziru a devenit tătic pentru prima data în urmă cu două luni, iar de atunci viața actorului s-a schimbat radical. Rolul îi vine mănușă, iar Augustin se fotografiază mândru în toate ipostazele alături de micuța sa, inclusiv când o hrănește cu biberonul.

Augustin Viziru a postat o fotografie pe Instagram în care taie tortul împreună cu fetița sa, Maria, și alături a scris un mesaj emoționant: “Am împlinit 40 de ani şi tu eşti cel mai frumos cadou din viaţa mea. Te iubesc din tot sufletul meu!’’.

Augustin Viziru a anunțat că va deveni tată în timpul emisiunii Exatlon, vestea cea mare fiind dată cu lacrimi în ochi. Ulterior, actorul și-a anunţat prietenii virtuali că partenera sa de viață a născut printr-un mesaj pe rețelele de socializare: “Bună, eu sunt Maria Petre-Viziru şi ar fi trebuit să vin pe lume pe data de 15, numai că eu am vrut să vin pe 14 iunie. Abia aştept să mă ţună tăticul meu în braţe”, – a scris Augustin Viziru în urmă cu două luni.

Citește și – Simona Gherghe, despre cea mai grea perioadă din viața ei: „M-am chinuit mult”

Augustin Viziru a fost căsătorit cu Oana Mareș, însă după divorț actorul nu a mai fost văzut alături de o altă femeie. Fiind foarte discret cu viața sa personală, nici acum Augustin Viziru nu a oferit prea multe detalii despre femeia care l-a făcut tată pentru prima dată.

Citește și – Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, vacanță în Grecia: “Am ajuns la destinație după trei teste COVID“

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter