Bella Santiago este câștigătoarea X Factor 2018

De Ioana Tătaru, pe Ultimul update Luni, 24 decembrie 2018, 10:31

Bella Santiago a câștigat X Factor 2018! Deși competiția a fost acerbă, filipineza a fost extrem de apreciată de public și a reușit să obțină marele premiu.

Bella Santiago este câștigătoarea X Factor

Bella Santiago a câștigat marele premiu în valoare de 100.000 de euro

Bella Santiago a avut momente memorabile pe scena „X Factor” și a reușit să plece acasă cu premiul de 100.000 de euro. Anul acesta, Ștefan Bănică a avut două finaliste, pe Doinița Ioniță și Ioana Bulgaru. Delia a intrat în finala de duminică, 23 decembrie, alături de Bella Santiago, în timp ce Carla’s Dreams a fost mentorul lui Cristian Moldovan.

Bella Santiago a reușit să impresioneze publicul atât cu talentul ei incontestabil, cât și cu povestea sa de viață. Bella este din Filipine și a venit în România în anul 2016. Talentul i-a fost remarcat imediat și a ajuns să cânte cu băieții din trupa Jukebox, alături de care a participat la Selecția Națională Eurovision, cu piesa „Auzi cum bate”.

La începutul lunii decembrie, Bella s-a căsătorit cu iubitul ei, Nicolae Ionuț Grigorie și a hotărât să se stabilească în România:„Sunt foarte fericită și emoționată. Mă bucur că ne înțelegem și că vom fi împreună până la bătrânețe. L-am întrebat dacă vrea să fie cu mine până vom avea părul alb și el a zis DA”, a povestit Bella.

Singurul lucru care îi lipsește în momentul de față este prezența fiicei sale, în vârstă de șapte ani. Copila se află în Filipine, împreună cu mama Bellei, după ce tatăl copilei le-a părăsit imediat după naștere și nu le-a mai căutat. Prietenii le-au făcut însă Bellei și iubitului ei, Ionuț, cadou două bilete de avion pentru ca în primăvara anului viitor să poată merge să o aducă pe cea mică în România, pentru a fi prezentă și la cununia religioasă.

Sursă foto: Libertatea.ro, Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter