Anne Hathaway a avut „experiențe de natură sexuală urâte” la Hollywood

De Oana Savin, pe
Actrița Anne Hathaway a afirmat că a avut „experiențe de natură sexuală foarte urâte” la Hollywood, unele chiar recente.

Vedeta în vârstă de 35 de ani a precizat că aceste experiențe nu au fost la fel de „atroce” ca cele îndurate de alte colege de-ale ei de la Hollywood, relatează People.

„Am deja 20 de ani de carieră şi am trecut prin nişte experienţe foarte urâte. Au fost şi momente minunate – cu membri ai ambelor sexe. Deşi nu se compară cu poveştile atroce pe care alte femei le-au împărtăşit în ultimele luni, am avut experienţe negative pe platourile de filmare, unele de natură sexuală. Unele, la începutul carierei, altele mai recente – toate de neacceptat”, a declarat actriţa.

Citește și: Anne Hathaway va produce o comedie romantică despre reţeaua de socializare Tinder

De asemenea, ea a subliniat faptul că se folosește de experiența sa de viață pentru a încerca să îi protejeze pe cei vulnerabili, făcând referire la mișcarea Time’s Up ce luptă împotriva hărțuirii sexuale la locul de muncă.

Anne Hathaway este cunoscută pentru rolurile sale din filmele „Diavolul se îmbracă de la Prada”, „Brokeback Mountain”, „Love and other drugs”, „Alice în Țara Minunilor” și „Interstellar”. Ea va putea fi văzută din nou pe marele ecran începând cu 8 iunie, când va avea loc lansarea filmului „Ocean’s 8”.

Citește și: Anne Hathaway a postat prima poză cu fiul ei

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter