Angelina Jolie și Brad Pitt au ajuns la o înțelegere privind custodia copiilor

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 03 decembrie 2018, 11:01
Angelina Jolie și Brad Pitt renunță la proces după ce au ajuns la o înțelegere privind custodia celor șase copii ai lor. După mai bine de doi ani de negocieri, cei doi actori au decis să renunțe la procesul ce urma să înceapă pe 4 decembrie, fostul cuplu de la Hollywood ajungând la un acord privind custodia copiilor.

În acest proces, Angelina Jolie ceruse custodie unică, în timp ce Brad Pitt dorea custodie comună.

„Înțelegerea, bazată pe recomandările unui specialist în domeniu, elimină necesitatea unui proces. Detaliile înţelegerii sunt confidenţiale, pentru a proteja interesul suprem al copiilor”, a anunţat, vineri, avocatul Angelinei Jolie, citat de BBC.

Pe de altă parte, reprezentantul lui Brad Pitt nu a comentat situația.

Acum un judecător va trebui să decidă modul în care vor fi împărţite bunurile celor două staruri, în condiţiile în care nu au încheiat un contract prenupţial.

La începutul lunii august, Jolie a cerut în instanţă ca decizia de divorţ să fie pronunţată până la sfârşitul acestui an. În documentele depuse în instanţă se indică faptul că Pitt „nu a plătit o pensie alimentară semnificativă de la separarea lor” şi că, deşi au fost făcute nişte aranjamente financiare neoficiale, plăţile nu au fost efectuate „regulat”.

În același timp, avocatul lui Brad Pitt a depus o serie de documente în instanţă, spunând că, prin afirmaţiile sale, Angelina Jolie „încearcă să manipuleze presa”.

Angelina Jolie şi Brad Pitt s-au căsătorit în august 2014, după o relaţie de aproape zece ani, şi s-au separat în septembrie 2016.

În cererea sa de divorţ, Jolie a cerut custodia celor şase copii ai lor, trei adoptaţi – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.

Sursă foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter