Interviu cu Andreea Berecleanu: „Sunt omul extremelor“

Vedeta Antenei 1 nu zâmbeşte de complezenţă şi nu face complimente politicoase; dar, dacă reuşeşti s-o „atingi“, vei avea revelaţia cunoaşterii unuia dintre cei mai calzi şi sensibili oameni.
Mai frumoasă, mai hotărâtă, mai împlinită şi mai în-drăgostită ca oricând. Aşa am perceput-o pe Andreea Berecleanu, gazda Observatorului 19:00 de la Antena 1, soţia lui Andrei Zaharescu şi mama a doi copii minunaţi – Eva (11 ani) şi Petru (7 ani). Ne-a lăsat să-i surprindem fiecare faţetă a personalităţii ei, iar ceea ce-am des-coperit ne-a plăcut şi intrigat în egală măsură. Nu întâlneşti la tot pasul persoane publice atât de asumate cu ele însele, atât de încrezătoare şi, în acelaşi timp, atât de caline, lucru pe care-l observi cel mai bine când îşi mângâie pe frunte copiii şi-şi sărută soţul de rămas-bun. Îmbrăcată în superbele creaţii ale lui Adrian Oianu, Andreea s-a lăsat fotografiată de Unica în cadrul cel mai drag ei, alături de soţ şi cei doi copii.

Ce-ţi place cel mai mult la viaţa ta de-acum?
Felul în care s-au aşezat planetele. Cred că nişte astrologi divini au grijă de mine şi de familia mea şi ne apără de toate relele pământului. Îmi place mult imaginea casei mele dimineaţa. Forfota trezi-tului, pregătirii şi apoi plecării la şcoală şi liniştea de după. Asta cred că mă defineşte acum cel mai mult. Momentele de agitaţie, râs şi efervescenţă pe care le trăiesc alături de Eva şi Petru, pe de o parte, şi calmul cafelei de dimineaţă în doi, după ce ei au plecat la şcoală. Pe parcursul vieţii apar multe constante, eu trăiesc însă cu multă bucurie acest ritual, de 14 ani, chiar dacă aroma cafelei s-a mai schimbat între timp şi au apărut tot felul de aparate, omul care îmi aduce cafeaua de dimineaţă este acelaşi.

Ce provocări te pun  mereu în mişcare?
Eu sunt un om cu minte activă, cu sau fără provocări. Şi sunt foarte atentă la ce se în-tâmplă în jurul meu, sunt bine ancorată în realitate, dar mă răsfăţ şi cu momente de visare. Sunt omul extremelor. Imprevizibil şi calculat. Sarcastic şi cald. Egocentric şi generos. Intolerant şi fidel. Pare un joc al contradicţiilor, dar este un caleidoscop al personalităţii mele. Aşa încât orice tip de provocare e bine-venită. 

Cât de important e pentru tine să arăţi bine?
Mă uit la pozele de acum 20 de ani şi observ cel puţin un element de cochetărie, ceva şic, care să atragă atenţia într-un mod natural, firesc, fără ostentaţie. Cred că este ceea ce se numeşte stil. E ceva ce se educă şi se cizelează în timp. Apoi, e vorba de eleganţă. De felul în care priveşti, râzi, vorbeşti. Când eşti foarte tânăr, prospeţimea salvează. După 30, 40 de ani, contează mai mult decât frumuseţea însăşi. Eleganţa unei femei nu ţine cont de profesie sau de expunerea pu-blică, ea traversează timpul.

Ai un stil foarte elaborat, elegant, nu e de tine acea austeritate a prezentatoarei jurnalului de ştiri din prime-time.
Am văzut acum vreo doi ani o reclamă la un jurnal de ştiri din Franţa, cu o prezentatoare care apărea doar cu un ziar în dreptul sânilor. Mesajul era că trebuie să privim dincolo de aparenţe şi să nu mai judecăm. Că lumea a evoluat şi rigiditatea jurnalelor de altădată nu mai are nicio legătură cu zilele noastre. Prezentatoarele de ştiri sunt tot femei, au dreptul să-şi exprime feminitatea şi seducţia chiar şi într-un jurnal de ştiri. Sigur, cu decenţă.

Cum, când ţi-ai dat seama că eşti o femeie frumoasă?
În momente speciale şi intime sufletului meu. Din punct de vedere tehnic, de două ori. Când am primit o ştire internaţională prin care erau declarate frumuseţi perfecte Jessica Alba şi Angelina Jolie, în urma unor măsurători geometrice. Colegii din redacţie au pus rigla pe o poză de-a mea şi au dat verdictul. A doua oară, de curând, când un chirurg estetician cunoscut, dr Constantin Stan, a confirmat că mă încadrez în indicele de frumuseţe „aproape perfectă“ pe care l-a mai avut Grace de Monaco. Dacă ei aşa spun, îi cred! Dar îi cred şi pe copiii mei, ei îmi spun în fiecare dimineaţă.

Cum defineşti frumuseţea?
Frumuseţea este o imagine atipică pentru mine, poate fi la orice vârstă şi nu are mare legătură cu canoanele clasice. Frumuseţea este subiectivă, nu are neapărat nas mic şi drept sau ochi mari şi migdalaţi. Frumuseţea se respiră şi emană un parfum special, poate chiar are un halou. Ca Luna.

Probabil că sunt multe cititoare curioase să-ţi afle  ritualurile de frumuseţe.
Ritualul meu este legat de oameni şi locuri. Fug cât mă ţin picioarele de agresivitate, de invidie şi de perfidie. În ultima vreme, că tot îmi place mie să schiez, nu am mai făcut slalom ca altădată. Asta în-seamnă că mă feresc bine. De asemenea, evit locurile în care simt că mă sufoc şi mă ia durerea de cap. Cred că ăsta este un aşa-zis secret la îndemâna oricui. Ridurile mele de pe frunte sunt pe orizontală, nu pe verticală. Prefer să mă minunez decât să mă încrunt.

E ceva ce nu-ţi place la tine?
Ohoho! Am un simţ autocritic destul de dezvoltat. Dar nu ţine neapărat de aspectul exterior, asta se mai poate retuşa cu un fond de ten şi un anticearcăn. De cele mai multe ori, ţine de faţetele personalităţii mele. 

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Ţi se întâmplă vreodată să percepi presiunea vârstei? Ţi-e frică de bătrâneţe?
Mi-am satisfăcut curiozitatea asta privindu-mi părinţii. Amândoi arată mai tineri cu cel puţin zece ani decât vârsta pe care o au. Dacă te referi la presiunea psihologică a vârstei, e cu totul altceva. Am atâtea planuri şi idei, am atâta treabă în următorii ani, încât nu prea am timp să mă gândesc cât de repede trec anii. Mă interesează mai mult cum trec.

Care consideri că sunt extravanganţele necesare unei femei emancipate?
În ziua de azi, când femeile au aproape totul pe umeri, e un lux să mai vorbim de extravaganţe. Mi se pare un răsfăţ chiar şi să citeşti un interviu în Unica. Trebuie să încercăm să ne găsim un colţ al nostru într-o cameră, un moment al nostru de relaxare, să facem câţiva paşi ca să ne adunăm gândurile, să privim ceva care să ne hrănească sufletul, să învăţăm să evoluăm spiritual.

Cum au venit toate lucrurile bune în viaţa ta? Le-ai planificat? Le-ai lasat să se întâmple?
Aveam 18 ani când am intrat în presă şi nu ştiam prea bine nici cine sunt. Aveam 23 de ani când m-am îndrăgostit de Andrei. S-a întâmplat spontan şi tulburător de frumos, fără ca vreunul dintre noi doi să ştie de ce atunci şi nu mai devreme. Nimic nu a fost planificat, iar cursul vieţii mi-a demonstrat că soarta a ales bine şi una, şi cealaltă.

Lucrurile bune li se întâmplă numai oamenilor buni?
Viaţa nu e roz decât atunci când o cântă Edith Piaf. În rest, are toate culorile pământului şi cred că aşa trebuie să fie. Cu bune şi rele, cu împliniri şi neîmpli-niri, cu momente de slăbiciune sau de izbândă. Ne dorim să fim buni, aşa cum ne dorim să ni se întâmple doar lucruri bune. Cum suntem pământeni, bucuroşi le-om duce toate… vorba poetului.

Ai un aspect fragil, delicat. Te consi-deri puternică pe interior?
E frumos să credem că stăpânim lumea şi că facem umbra cea mai frumoasă bărbatului iubit. Dar e bine şi sănătos să ne păstrăm un strop de vulnerabilitate, de sensibilitate, de căldură, pe care numai noi ştim să o transmitem cel mai bine. Asta o învăţ eu pe Eva. 

Când ţi-a fost testată ultima dată tăria?
Când crezi că le-ai trăit pe toate, Dumne-zeu mai scrie o filă în povestea vieţii tale. Recent, eram în timpul jurnalului de ştiri, când am primit un SMS de la Eva în care îmi spunea că Petru, încercând să decupeze un dovleac, s-a tăiat adânc la deget şi că nu reuşeşte să-i oprească sângerarea. Momentul a fost dur. Iar trăirile unui părinte atunci când nu are niciun control asupra unei situaţii-limită nu pot fi des-crise. Din fericire, incidentul s-a terminat cu bine.

Fiica şi fiul tău cresc, mâine-poimâine vei avea de răspuns la întrebări din ce în ce mai grele…
Este un sentiment pe care îl trăiesc deja, avantajul este că Petru, care are 7 ani, este încă mic. Eva are o combinaţie superbă de drăgălăşenie şi maturitate, înţelepciune şi fragilitate. Priveşte pozele de când era foarte mică, îşi aduce aminte cu bucurie de perioada aceea, dar îi place şi ce trăieşte acum, chiar dacă are multe teme. Pentru părinţi, cred că e foarte generoasă diferenţa de patru ani dintre fraţi. Sunt experienţe diferite, trăite în acelaşi timp.

Ai 20 de ani experienţă în presă. Sunt mulţi, sunt puţini?
Am avut anul trecut întâlnirea de 20 de ani de la înfiinţarea SOTI. Pentru cei ti-neri, SOTI a fost prima televiziune privată din România. Mi-am revăzut colegii şi am constatat cu bucurie că nu trecuseră 20 de ani, ci doar câteva zile. Peste noi. Însă peste presa din România, saltul în timp este uriaş. Din punct de vedere tehnic, televiziunea zilelor noastre este la acelaşi nivel cu cele mai importante posturi din străinătate. Citeam acum câteva luni un interviu în Paris Match în care celebra Claire Chazal împlinise, la vârsta de 52 de ani, 20 de ani de televiziune. Eu nu pot să fiu decât recunoscătoare vremurilor şi şansei de a avea deja 20 de ani de televiziune.

Sunt, încă, lucruri legate de job pe care le înveţi în fiecare zi?
România nu te lasă să te plictiseşti deloc, indiferent că vorbim despre viaţa politică sau cea socială. România nu are un parcurs firesc, e o ţară neliniştită. Ca atare, şi presa este aidoma ei. Sunt în continuare situaţii care mă surprind, indiferent de experi-enţa pe care o am. O iau ca pe un dar, nu mă plâng. M-aş plânge de rutină, de zilele în care ştirile par aceleaşi, dar se schimbă data din calendar. La noi nu e cazul. În plus, redacţia noastră este specializată în campanii, în investigaţii şi dezvăluiri, este alături de omul de rând şi îi ştie durerile.

Tu şi soţul tău, Andrei, aţi depăşit un deceniu de căsătorie. Cum se transformă în timp un mariaj?
Aşa cum ţi-am spus că s-a transformat în ani cafeaua de dimineaţă. Aroma se mai schimbă, dar dăruirea din gest rămâne pentru totdeauna. 

Ce lucruri v-au unit şi cum sunteţi acum?
Ne-au unit educaţia, felul în care am fost crescuţi şi valorile în care credem. Ne-au unit firile atât de diferite, drumul pe care ni l-am ales împreună, copiii, detaliile intime şi frumoase, conversaţiile despre câte-n lună şi-n stele, umorul, autoironia, iubirea în felul nostru, momentele dificile, cafeaua… de dimineaţă.

Când soţul tău a decis să intre în politică, aţi discutat despre asta?
Andrei nu a intrat în politică, Andrei este în miezul politicii şi în mijlocul politicienilor. Eu văd o diferenţă aici. Au mai existat situaţii în care Andrei a fost ofertat politic şi nu a acceptat. De această dată, contextul şi omul au fost diferiţi. Iar propunerea de a fi purtător de cuvânt, comunicator, este în strânsă legătură cu ce a făcut el în ultimii 18 ani. Din câte mi-am dat seama, se pricepe şi îi place noua ipostază. Dincolo de dificultatea mandatului în sine, într-o perioadă de criză pentru România, asta e ce contează.

Cum crezi că sunteţi percepuţi de public? Tu, prezentator de ştiri, iar soţul tău, purtător de cuvânt al primului-ministru?
Sunt câteva situaţii similare în televiziuni celebre din străinătate, aşa încât nu e un capăt de ţară. Eu sunt un jurnalist corect, am plecat din PNL acum 20 de ani pentru că mi-am ales această meserie şi a fost o decizie corectă. Am evaluat-o după mulţi ani. În plus, este cunoscută simpatia mea pentru instituţia monarhiei. E un lucru asumat şi declarat public de nenumărate ori. Fiecare dintre noi are dreptul la opinie, la libertatea alegerilor şi a cuvântului. Este ce preţuiesc cel mai mult, măcar atât ne-a rămas din gaura simbolică din drapelul pe care l-au fluturat tinerii pe 21 decembrie 1989.

Ai fi preferat ca Andrei să rămână în presă?
E o schimbare esenţială şi o experienţă interesantă pentru oricine, cu atât mai mult pentru un jurnalist.

Cum te manifeşti când nu eşti în cea mai bună formă?
Colegii îmi spun că îmi ghicesc starea după felul în care păşesc. Nu zâmbesc de complezenţă, nu fac complimente din politeţe, nu întorc obrazul celălalt. În schimb aduc bomboane sau flori fără nicio ocazie sau fac daruri fără să fie vreo aniversare. Deschid geamul larg la prima ninsoare, fac glume când oamenii sunt prea trişti. Iar eu primesc însutit, fără să cer ceva.

Ce părere ai despre discreţie şi eleganţa interioară, sunt virtuţi pe cale de dispariţie?
Acum înţelegeţi de ce mă emoţionez până la lacrimi la orice apariţie a Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României?

Cu ce calităţi te-ai născut şi ce-ai acumulat în timp?
Loialitate, curaj şi spiritul dreptăţii moş-tenite pe linie paternă. Blândeţe şi tole-ranţă, pe linie maternă. Dăruire şi responsabilitate, de când sunt soţie şi mamă.

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News