Cum arăta Andreea Berecleanu la începutul carierei sale: „Știu cât am fost de privilegiată”

De Oana Savin, pe Ultimul update Joi, 16 martie 2023, 13:19

S-au împlinit 30 de ani de când Andreea Berecleanu și-a început cariera de prezentator de știri. Vedeta de la Prima TV are un palmares impresionant și continuă să facă ceea ce îi place cel mai mult: să informeze publicul larg.

Pentru a sărbători cei 30 de ani de când se află la pupitrul știrilor, Andreea Berecleanu a postat pe rețelele de socializare o fotografie cu ea, de la începutul carierei sale.

Cum arăta Andreea Berecleanu în urmă cu 30 de ani

Avea doar 18 ani când s-a așezat pentru prima dată la pupitrul știrilor, iar acum, la 47 de ani este una dintre cele mai îndrăgite știriste din România. Iar timpul nu pare să fi trecut peste ea.

Andreea Berecleanu a postat pe Instagram o fotografie de pe vremea când de abia își începuse cariera în televiziune.

„N-aș fi avut nicio problemă cu televizoarele alb/negru, dacă viața mi-ar fi fost în culori și meseria, iubită. Cu toate acestea, sunt recunoscătoare vremurilor în care mi-am început cariera de prezentator de știri, anul 1993. Acum știu cât am fost de privilegiată”, a scris prezentatoarea știrilor de la Prima TV.

În fotografie apare o Andreea Berecleanu încrezătoare, pregătită pentru o meserie aventuroasă.

Urmăritorii jurnalistei de pe rețeaua de socializare i-au făcut câteva complimente acesteia, atunci când au văzut fotografia Andreei, de acum 30 de ani.

„Neschimbată”, „Superbă ca întotdeauna”, „Foarte frumoasă”, sunt câteva din complimentele primite de Andreea Berecleanu.

„Felicitări pentru cariera frumoasă și pentru frumusețea și căldura cu care te exprimi. Frumoasă în toate sensurile”, i-a mai transmis un internaut.

Citește și: INTERVIU. Andreea Berecleanu ne-a spus care este secretul pielii sale lipsite de imperfecțiuni

Citește și: INTERVIU. Andreea Berecleanu, despre copilăria ei: „Comunismul a fost ca o boală”

Cum a început cariera Andreei Berecleanu

Acum este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de știri din țară, însă nu multă lume știe cât de mult a muncit Andreea Berecleanu pentru a ajunge unde se află acum.

Născută pe 24 martie 1974 la București, Andreea și-a dorit inițial să devină traducător. Dar viața îi pregătise un cu totul alt drum.

A fost olimpică la limba română, franceză și engleză și a intrat în lumea televiziunii de la vârsta de 18 ani.

„Eu nu aveam drumul acesta cu televiziunea. Ai mei m-au lăsat să aleg, știau că am aptitudini umaniste. Traducător am vrut inițial, ai mei au fost de acord. Într-adevăr, au încercat pe la 13-14 ani să urmez medicina, dar când au văzut că trebuie să dau examen la fizică și chimie, m-au lăsat pe drumul meu. Eram foarte talentată la limba română, la limbile străine, engleză, franceză, eram olimpică. Au fost de acord că în orice direcție umanistă o iau va fi mult mai bine”, a povestit Andreea Berecleanu în urmă cu ceva timp citată de Wowbiz.

Citește și: Andreea Berecleanu și Constantin Stan au sărbătorit șase ani de căsnicie: „De data asta ne-a prins la Istanbul”

Citește și: INTERVIU. Ce alimente evită Andreea Berecleanu pentru a se menține în formă

De la traducător la jurnalist

După ce a intrat la facultatea de limbo străine a ajuns să lucreze la prima televiziune independentă din România.

„Am intrat la facultate la limbi străine. Și o colegă mi-a spus că lucrează la Soti, primul canal independent care avea emisia după miezul nopții. Am ajuns acolo să văd cum e și nu m-a mai lăsat să plec. M-au pus să dau o probă, am intrat în direct citind niște știri utilitare și am rămas ca prezentator pentru jurnalele mai mici. Noi făceam cam de toate. Eram reporteri de teren și redactori, de toate”, a spus Berecleanu.

„Atunci când am făcut acea alegere, de a rămâne jurnalist, eu știam ce aleg. Știam că nu am de pierdut”, a subliniat știrista.

Timp de 15 ani a stat la pupitrul Observatorului de la Antena 1, însă în anul 2020, a decis să facă o schimbare. Așa a ajuns să prezinte Focus 18, principalul jurnal de știri al postului de televiziune Prima TV.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum arăta Andreea Berecleanu în urmă cu 30 de ani

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter