Andreea Bălan, dispusă să se împace cu George Burcea. Artista are o singură condiție de pus

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 06 martie 2020, 16:21
Andreea Bălan trece prin momente grele la exact un an de când era să moară pe masa de operație, în timpul nașterii prin cezariană. George Burcea, soțul său și tatăl celor două fetițe ale sale, a luat decizia de a se despărți de familie, s-a mutat la un prieten, iar artista este devastată.

Andreea Bălan a vorbit pentru prima dată la un post de televiziune despre situația critică prin care trece. Artista a făcut declarații neașteptate, sincere și dureroase despre căsnicia sa, care este la un pas de a se destrăma, și totodată, a mărturisit că este dispusă să-și ierte soțul, însă actorul va trebui să demonstreze că-și dorește acest lucru: „Eu nu mi-am dorit să se ajungă aici. Nu m-am căsătorit în septembrie ca să mă despart în martie. Am făcut nunta și am mers în biserică cu gândul că nu ne vom separa și că vom rămâne împreună până la adânci bătrâneți. Îmi pare foarte rău că s-a ajuns aici.

Nu am putut să vorbesc pentru că nici eu nu știam ce se întâmplă cu mine, ce se întâmplă cu noi. De o lună să întâmplă lucrul acesta. A existat o situație extrem de dificilă. Pot să spun ceva concret; ne-am separat. Eu trăgeam de relație. Am încercat să mă împac. Am încercat să rezolvăm problema. Eu am încercat foarte mult să repar și să fim împreună. Mi-am dorit mult doi copii și mi-am dorit această familie cu el. Ne-am cunoscut la filmările unui videoclip și din prima clipă am știut că el va fi tatăl copiilor mei. Inițial, am zis că nu vreau nuntă. Poate ani de zile am negat nunta din cauza unor răni de-ale mele din trecut. Pe patul de spital mi-am dat seama că dacă eu aș muri, el nu ar avea acces la anumite lucruri care să aibă grijă de fete. Voiam să fim împreună până la sfârșitul vieții.” – și-a început declarația Andreea Bălan, cu lacrimi în ochi, la emisiunea lui Dan Capatos, Xtra Night Show, de la Antena 1.

„Eu am tot așteptat să-și revină și să vină înapoi. În mintea mea a fost că o să fie bine. El nu-și mai dorește să vină înapoi. E greu că încerc să mă adaptez unei situații pe care nu mi-am dorit-o. El va veni în vizită oricând își dorește. Eu încă am imaginea cu mine intrând în biserică, cu o trenă lungă, și ce minunați eram amândoi. Mintea îmi joacă feste. Da, dar iertarea asta vine dacă el își dorește să fie ca înainte. Nu are cum să existe o iertare dacă el continuă așa. Eu îmi doresc ca el să-și revină și să fie ca înainte. Eu nu pot să-l țin legat. Dacă el nu-și mai dorește această familie evident că vom ajunge la divorț. Nu poți să stai luni de zile să aștepți pe cineva care nu dă un semn” – a încheiat Andreea Bălan.

Între timp, George Burcea a făcut niște declarații uluitoare despre relația cu Andreea Bălan, actorul lăsând să se înțeleagă că este decis să nu se mai întoarcă în această căsnicie.

Citește și – Tatăl lui George Burcea îi ține partea Andreei Bălan și recunoaște: „Ei aveau de mult probleme”

Vezi imagini cu Andreea Bălan și George Burcea în galeria foto de mai sus! 

Citește și – Carmen Harra a prezis divorțul Andreei Bălan. Ce o așteaptă acum pe artistă

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter